,,Istoria, adevărul şi miturilea istoricului Ioan-Aurel Pop, Editura ,,Şcoala Ardeleană”, Cluj-Napoca, 2018

Conştiinţa istorică a unui popor este tributară, într-adevăr, atât modului destrucţionist de filozofare despre intersubiectivitatea de tip husserliană (căreia îi datorăm raportul gnoseologic dintre Eu şi Lume), cât şi raţionalismului care delimitează tranşant, epistemologic, realitatea de ficţiune.

Ideile extremiste devin, într-o societate de consum, destul de atractive şi mai speculative, fireşte, decât legile valabile ale cunoaşterii/cercetării ştiinţifice, marcând astfel obligaţia istoricului de profesie de a fi în permanentă/organică relaţie cu antropologia existenţială a fiinţei umane şi a ,,structurii intraatomice” (Heidegger) a trecutului său.

Ioan Aurel Pop

Evident, într-o astfel de poziţie, conştiinţa indivizilor suferă o dedublare interioară, împrejurare în care sensul istoric, ca produs al obiectualizării, dezvoltă o traumă în stare să influenţeze în totalitate, stereotipic, noţiunea de adevăr în istorie. În felul acesta, identitatea este pusă în pericol, iar realitatea se goleşte de conţinutul ei exclusiv obiectiv, dând o altă înfăţişare alterităţii individualităţii umane. Or, rolul, sensul istoriei, aceasta din urmă, uneori, destul de enigmatică şi dilematică, nu pot fi minimalizate.

În spiritul esenţial al necesităţii de a respecta veridicitatea evenimentelor istorice şi nu de a recrea o lume paralelă, se înscrie magnifica, fundamentala lucrare ,,Istoria, adevărul şi miturile” (Ed. ,,Şcoala Ardeleană”, Cluj-Napoca, 2018) a istoricului Ioan-Aurel Pop. Aceasta, dincolo de mesajul ei electiv proromânesc, vine să proiecteze, dialogic (şi nu polemic!), existenţial (şi nu ficţional!), curajos (şi nu subtil!), adevărul între coordonatele cronotopice ale timpului real.

Istoricul a simţit nevoia acută de a interveni prompt în dezavuarea tezei lui Lucian Boia avansată în cartea ,,Istorie şi mit în conştiinţa românească” unde, în numeroase pagini, faptul istoric este răstălmăcit şi sunt formulate, axiomatic, idei al căror rezultat, dacă va exista acesta, nu pot produce altceva, în viitor, decât un perfid, dăunător proces de punere sub semnul întrebării, mai rău, de negare, a valorilor naţionale româneşti.

Angajarea universitarului Ioan-Aurel Pop în detabuizarea perspectivelor consacrate de interpretare ştiinţifică este nu numai bine-venită, dar şi necesară, aceasta excluzând/respingând, prin utilizarea metodelor comparatiste, orice experiment provocat/derulat în deconstruirea istoriei, orice sincronizare cu modelele utopice, actuale, antiromâneşti, ale postmodernismului. Istoricul clarifică laturile, am îndrăzni să le numim: nocive, ale exegezei în discuţie a cărei temă principală este construcţia şi deconstrucţia miturilor istorice româneşti ale contraversatului Lucian Boia.

Este un demers ştiinţific fundamental, paradigmatic, în măsură să obiectivizeze/conserve/apere trecutul istoric (considerat eronat mort!) al neamului românesc confruntat cu diverse curente şi mişcări diversioniste, venite dinspre Occident, purtătoare a altor gândiri/concepţii, promovate de ,,corifeii” Noii Ordini Mondiale, privind naţionalismul fiinţial al popoarelor categorisite de mâna a doua, aflate în zona gri a Europei.

Hermeneutica lui Ioan-Aurel Pop, bazându-se, cum am mai precizat, pe munca şi metodele de cercetare obiectivă, care ,,pornesc de la analiza izvoarelor”, vine să menţină/reaşeze, nietzschean vorbind, valorile în matca lor tradiţională. Acţiunea de ,,reconstituire a trecutului” capătă, în consecinţă, o funcţie catartică, capabilă să pătrundă genetic în actul ,,asimptotic” de regenerare logică a istoriei României.

Florian COPCEA

Articolul integral îl puteţi citi în numărul 22 al săptămânalului din 2 iunie 2018