Apostolii, întemeind fiecare biserici, au pus în fruntea acestora câte un episcop, ca urmaş al lor. Aceşti episcopi nu împart Biserica după numărul episcopiilor, pentru că acestea sunt numai părţi alcătuitoare ale Bisericii, care este una. Episcopii nu sunt decât slujitori ai lui Iisus Hristos (I Cor. 4, 1), după cuvântul Sf. Apostol Pavel: „Împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica, al cărei slujitor m-am făcut, după iconomia lui Dumnezeu” (Col. l, 24-25).

 

Acelaşi Sf. Apostol înfăţişează astfel rolul sau când scrie către corinteni: „Căci noi împreună lucrători cu Dumnezeu suntem; voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu… Altă temelie nimeni nu poate să pună, decât cea pusă, care este Iisus Hristos” (I Cor. 3, 9, 11).

Despărţirea n-a atins unitatea Bisericii, pentru că această unitate nu se poate destrăma niciodată, oricare ar fi numărul şi calitatea ereticilor, care se smulg de la sânul Bisericii. Ereziile şi schismele, oricât de multe şi mari ar fi, nu pot desfiinţa Biserica cea una, pentru că ea este strâns unită cu Capul ei, Care este Iisus Hristos. Unitatea Bisericii este mai presus de fire şi ea nu poate fi zdruncinată de nimeni.

Biserica se numeşte sfântă, pentru că sfânt este Capul ei, Mântuitorul Iisus Hristos, pentru că sfânte sunt mijloacele mântuirii, Duhul Sfânt, Care sălăşluieşte în Biserică până la sfârşitul veacului, învăţătura propovăduită şi Trupul Domnului, Care e sfinţenia însăşi.

Sf. Apostol Pavel zice: „Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca să o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt, şi ca s-o înfăţişeze Sieşi Biserică slăvită, neavând întinăciune, nici prihană sau altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană” (Efes. 5, 25-27). Sf. Irineu scrie: ”Unde e Biserica, acolo e şi Duhul Sfânt şi unde e Duhul Sfânt acolo e şi Biserica şi tot harul” . ”Biserica e fără pată şi fără zbârcitură” , zice Rufin. Bisericile, grăieşte Origen, ”sunt ca luminătorii în lume (Filip. 2, 15). Cel mai rău membru al Bisericii nu poate fi comparat cu nimeni din adunările omeneşti”.

Biserică „sobornicească” înseamnă întâi o Biserică răspândită în toată lumea, cuprinzând pe credincioşii din toate locurile, din toate timpurile şi de la toate popoarele, ca o încununare a poruncii Mântuitorului: „Mergând învăţaţi toate neamurile…” (Matei 28, 19). Sf. Apostol Pavel spune galatenilor şi colosenilor că în Biserica lui Hristos nu se face deosebire de neam între credincioşi: „Nu mai este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, brbar, scit, rob şi liber, ci toate şi întru toţi Hristos” (Col. 3, 11; Gal. 3, 28). Biserică „sobornicească” înseamnă unirea tuturor cu totul.

Fiecare membru şi toţi la un loc stau în unire cu Biserica întreagă şi aceasta cu fiecare membru. Mai este sobornicească şi pentru că Sinoadele ecumenice sau Soboarele a toată lumea sunt autoritatea cea mai înaltă a obştii creştine, având să se pronunţe fie asupra credinţei, fie asupra vieţii creştine. Biserica „sobornicească” are, în fine, şi înţelesul de „ortodoxă”, adică „dreptcredincioasă” (dreptmăritoare), ceea ce înseamnă unitatea în învăţătură şi conducere, ca legătură ce uneşte Bisericile din diferitele teritorii. Cu acest înţeles găsim cuvântul prima dată la Sf. Ignatie Purtătorul de Dumnezeu, care susţine că ”Unde este Hristos acolo este Biserica sobornicească”.

Nimeni n-a arătat mai cuprinzător şi mai limpede înţelesul sobornicităţii Bisericii, ca Sf. Chiril, marele catehet de la Ierusalim: ”Biserica se numeşte sobornicească, zice el, pentru că ea este în toată lumea, de la o margine a pământului la alta; pentru că ea învaţă soborniceşte şi fără greşeală toate dogmele, care trebuie să ajungă la cunoştinţa oamenilor, despre lucrurile văzute şi nevăzute, cereşti şi pământeşti; pentru că ea supune la adevărata evlavie tot neamul omenesc, conducător şi conduşi, învăţaţi şi neînvăţaţi, pentru că ea tratează soborniceşte şi vindecă tot felul de păcate săvârşite de suflet şi de trup; în fine, pentru că ea posedă tot felul de virtuţi, oricum s-ar numi, în fapte, în cuvinte şi în tot felul de daruri duhovniceşti”.

Prot. Emanuel TĂPĂLAGĂ, Vicar eparhial

Articolul integral îl puteţi citi în numărul 26 in 30 iunie 2018