Satul Petrovasâla a fost înființat în îndepărtatul an 1808, când au venit 106 de familii din satele Clopodia și Jamu Mare, pe spaţiul care în prezent aparține Banatului sârbesc.

Dintotdeauna am dorit să vizitez aceste sate şi să descopăr de unde provin strămoșii mei. Drumul ne-a condus mai întâi în Jamu Mare, care este și reședința comunei cu același nume. Pe lângă localitatea de reședință, în această comună se găsesc și satele Clopodia, Ferendia, Gherman și Lățunaș.

Această localitate se găsește la frontiera cu Serbia, în partea ei de sud.

După cum mi-a spus primarul acestei comune, la ultimul recensământ din anul 2011 numărul locuitorilor a fost de 2971. Majoritatea sunt români, iar ceilalţi maghiari și rromi. Este interesant faptul că, pe lângă confesionari ortodocși, care sunt în majoritate, trăiesc și locuitori de confensionare Greco-catolică și romano-catolici.

Mai întâi am avut ocazia să vizitez frumoasa Biserică Greco-Catolică cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, iar după aceea am pornit pe drumul care i-a dus pe strămoșii noștrii spre actuala Petrovasâla, făcând popas mai întâi în Jamu Mic (în actuala Serbie). Am avut mari emoții și parcă simțeam visele și speranţele cu care au plecat la drum şi strămoșii noştri care au fost nevoiți să-și părăsească meleagurile natale şi casele părinteşti.

La fel am vizitat și Biserica Ortodoxă cu hramul „Învierea Domnului”, unde am admirat frumoasele ei icoane.

Popas la Clopoia și Mănăstirea Săraca

Apoi am plecat spre satul învecinat Clopodia, unde am fost întâmpinată de preotul Valer și de enoriași ai Bisericii Ortodoxe cu hramul „Pogorârea Sf. Duh”, pe care îl prăznuieşte şi biserica din Petrovasâla. Aici am admirat iconostasul li icoanele și am observat inscripții cu nume de familie pe scaune, multe din acestea fiind aceleaşi cu numele de familii care trăiesc la Petrovasâla. Prin acest sat pitoresc curge pârâul cu același nume.

De aci am plecat spre localitatea Semiacu Mic, unde m-am oprit să viziteu Mănăstirea Săraca, despre care se crede că datează de prin anul 1270 și aci în trecut a existat și o școală, în care se învăța pictura de icoane. În anul 1772, când a fost închisă, cărțile, icoanele și alte obiecte de cult din ea au fost transferate la Mănăstirea din Mesici. După aceea, această mănăstire a trecut la în proprietatea familiei Ostoici, care o posedă timp de 150 de ani, perioadă în care se părăginește și de aceea primește numele de Mănăstirea Săraca. Hramul acestei mănăstiri este „Schimbarea la față”. În ea se găsește și icoana Maicii Domnului despre care se spune că este făcătoare de minuni și nu a ars nici atunci când turcii au aprins această mănăstire.

…Spre Orașul Florilor!

Am plecat spre Orașul Florilor – Timișoara, unde am vizitat cel mai mare edificiu religios din acest oraș – Catedrala Mitropoliei Banatului cu hramul „Trei Ierarhi”.

Am admirat această clădire de preț şi un impresionant monument architectural, iar după aceea am vizitat „Muzeul Satului Bănățean” din Timișoara, unde poți să te plimbi zile întregi și tot nu poți vedea tot ce cuprinde. Am rămas surprinsă cât de autentic sunt prezentate casele gospodăriilor diferitor națiuni care au trăit pe meleagurile bănăţene. Am vizitat gospodăria de la Căvăran, specifică zonei Cărașului, apoi gospodăria de la Jebel, cu trei încăperi și prispă, apoi casa ucraineană, școala din Bârnă (m-am odihnit puţin pe băncile ei vechi), biserica din Topla cu hramul „Arhanghelii Mihail și Gavril”…

Ileana BELU

Reportajul integral îl puteţi citi în numărul 38 din 22 septembrie 2018