Acasă este locul unde vezi lumina zilei, primul surâs al mamei, simţi grija neţărmurită a tatălui, creşti şi faci primii paşi în viaţă. Aici te întorci mereu pentru a te bucura de dragostea celor dragi. Dar, acasă este şi locul de unde îţi tragi rădăcinile şi unde revii mereu, cu sete, cu dor.

Aceasta ar fi o mică introducere în povestea ce urmează. Acest „acasă” l-am auzit de nenumărate ori în familia Coja, atunci când, într-o după-amiază sufocant de fierbinte am vorbit despre tot şi toate. L-am de la mama Dorina, născută la Nicolinţ şi tatăl Virgil, născut în Suedia dar legat de această localitate sufleteşte, din fragedă copilărie petrecându-şi vacanţele alături de bunici în casa din Socacul al Mic, dar şi de la fiicele lor Melissa şi Emelie, născute în Suedia. Justificarea este simplă: „Aici este familia noastră. Aci sunt bunica, unchiul şi uiniţa, toate rudele noastre şi o bună parte din prietenii noştri”, au spus-o simultan cele două fete care, vorbesc foarte bine şi foarte frumos limba străbunilor.

La această introducere aş adăuga câteva cuvinte despre părinţii Dorina şi Virgil, pentru că de aici începe totul. Povestea lor este una deosebită. Ea, născută pe 2 august 1973 la Nicolinţ, el, pe 28 decembrie 1970, în îndepărtatul oraş Jönköping din Suedia. şi cum Virgil îşi petrecea verile în satul bunicilor, Ionel şi Anastasia, pe care aceştia l-au părăsit prin anii şaizeci, plecând în căutarea unei vieţi mai bune, a cunoscut o seamă de copii, între care şi pe Dorina. Anii au trecut, s-au văzut din vacanţă în vacanţă, iar când şi-au dat seama că sunt pregătiţi să plece pe cale vieţii împreună, Virgil a venit cu maşina din Suedia şi a dus-o să-i fie alături. Pentru familie, prieteni şi cunoscuţi, surpriza a fost mare. Dragostea lor s-a înfiripat în tăcere, pe nesimţite. Căsnicia lor a fost binecuvântată, la timpul potrivit, cu două fiice. Pe 18 august 1996 s-a născut Melissa, iar pe 9 august 2004 Emilie Vanessa.

Astăzi familia Coja trăieşte în frumosul orăşel Husqvarna. În timpul zilei, fiecare cu obligaţiile la servici şi şcoală, iar după-amiază, acasă, iau masa împreună. Apoi, fiecare cu ale lui: fetele cu pregătirea lecţiilor, părinţii cu obligaţiile zilnice.

Emelie, o foarte bună fotbalistă, dar şi premiată la spaniolă

Emelie este elevă în clasa a VII – a. Până în prezent a frecventat cursurile în limba engleză la o şcoală particulară, iar începând din acest an şi până în clasa a IX-a va urma o şcoală sportivă. Emelie joacă fotbal de la vârsta de şase luni, iar în concurenţă cu 210 de candidaţi a reuşit să intre printre cei 75 de elevi promovaţi la diferite discipline sportive. La sfârşitul anului şcolar se premiază cei mai buni elevi, iar dintre toate cele patru clase Emelie a primit diplomă la limba spaniolă, aceasta fiind una din materiile ei preferate.

Mă trezesc ceva după şapte. Îmi pregătesc singură dejunul, unul consistent, a cum trebuie să se hrănească sportivii şi mă pregătesc pentru şcoală. O aştept pe prietena mea Miriam şi mergem cu bicicleta la şcoală, unde avem obligaţii până la ora 15, povesteşte Emelie.

După şcoală, Emelie se întâlneşte acasă cu restul familiei. După prânzul comun, Emelie se odihneşte şi îşi face lecţiile. Aceasta se întâmplă foarte rar, pentru că totul îşi rezolvă la şcoală. Apoi se pregăteşte pentru antrenament. În fiecare luni, miercuri şi joi, Emelie are antrenament la clubul feminin de fotbal din Jönköping (generaţia 2003-2004). Aici este însoţită de tatăl Virgil. Sâmbăta şi duminica au loc meciurile, organizate în oraş sau în alte localităţi aflate pe o rază de 150 de kilometri, la care deseori asistă întreaga familie.

Fotbalul este pasiunea mea. Deocamdată joc pe poziţia de atacant, dar asta nu va fi viitoarea mea profesie. Voi face sport atât cât pot să mă realizez în acest domeniu. Pentru că totul este până la o anumită vârstă, voi continua şcoala medie care durează trei ani, iar după aceea vreau să termin Facultatea de Asistenţă Medicală, secţia de pediatrie. Îmi sunt foarte dragi copiii şi această meserie îmi permite să îi îngrijesc şi ocrotesc.

Flori pentru premiata – Emelie şi Melissa

Melissa este studentă la Facultatea de Educatori şi Comunicare

Se ştie că viaţa de student îşi impune propriile reguli şi totul se învârte între cursuri şi învăţat. Melissa povesteşte:

,,În cadrul Facultăţii de Educatori şi Comunicare din Jönköping, urmez secţia de educatori pentru copiii cu vârsta între un an şi şase ani. În această toamnă intru în anul trei, iar licenţa o voi susţine în ianuarie 2019. Obligaţiile faţă de facultate sunt o prioritate. Câteodată am cursuri şi seminare de la opt şi jumătate şi până la ora cinci, altădată doar după amiază, dar, în esenţa, întreaga zi este plină de obligaţii. Încep cu dejunul, mă pregătesc pentru cursuri, apoi plec cu maşina la facultate. Am şi practică pedagogică. Prima a fost asistată şi a durat trei săptămâni, iar următoarea, care a durat cinci săptămâni, a fost deja practică independentă. În noiembrie vor avea cinci săptămâni de practică, în aprilie şapte săptămâni, dintre care cinci săptămâni cu antepreşcolarii şi două cu preşcolarii. Îmi place foarte mult să lucrez cu copii, astfel că viitoare mea profesie îmi va da această posibilitate.

În orele serii, Melissa pregăteşte lecţiile. Câteodată merge la sală, iar sâmbătă şi duminica de la şapte dimineaţa până la trei sau cinci după-masă, lucrează la centrul comercial ,,Ikea”. Doar atunci când are foarte mult de învăţat îşi ia câte un week-end liber.

,,În această vacanţă, petrecută în Serbia, am fost la verişoara mea la Belgrad şi la o altă verişoară la Timişoara. Am mers cu prietenii la ştrand, cu părinţii la restaurant şi, ceea ce m-a bucurat foarte mult, l-am condus pe verişorul Aurel la cununie în faţa Sfântului Altar al Bisericii din Nicolinţ.

Dorina şi Virgil

Activităţile lor zilnice constă în locul de muncă, obligaţiile din familie şi grija pentru cele două fete. Dorina lucrează pe post de asistentă socială la firma H&B, o muncă frumoasă care îi dă posibilitatea să-şi demonstreze bunătatea, dragostea şi grija faţă de persoanele în vârstă de care se ocupă.

Eufrozina GREONEANŢ

Articolul îl citiţi integral în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 36 din 9 septembrie 2017