Toracul aniversează zilele acestea 250 de ani de la colonizarea cu români dislocaţi din Săcălaz şi Sefdin, 90 de ani de activitate neîntreruptă a orchestrei de muzică populară ,,Lyra” şi tot 90 de ani de la înfiinţarea primului club de fotbal la Torac.

Incursiuni în timp

Chiar dacă nu există prea multe documente despre Torac din perioada anterioară colonizării românilor dislocaţi din Transilvania şi Banat pe aceste meleaguri, este cert că Toracul a satul a existat de-a lungul istoriei. Primele documente care atestă acest fapt sunt listele dijmelor papale adunate de Biserica Catolică între anii 1333 şi 1335 de la catolici şiobagii care aveau această obligaţie.

În perioda următoare au apărut unele documente din care se pot afla detalii privind organizarea administrativă a regiunii, cine au fost moşcare au stăpânit Toracul şi alte date din documentele bisericeşti. Pe harta lui Mercy din 1723-1725 apare localitatea Torac, mai precis Toreick, dar ca aşezare nelocuită. În anul 1761 aceasta figurează în documente ca pustă, ceea ce confirmă faptul că la vremea respectivă acest teritoriu a fost nepopulat.

Ordinul Curţii de la Viena

La 25 februarie 1763 la Viena fusese emisă o lege prin care s-au reluat colonizările în Banat din perioada 1722-1737. Printre localităţcare urmau săfie colonizate cu etnici germani au figuratSăcălaz, şi Satu Mic. În 14 iulie 1765 s-a emis o altă lege care a definit modul de implementare a legii din 1763. În această lege (patentă) scria clar că toate satele din sudul Ungariei de atunci, care pot să împiedice colonizarea germană, urmează să fie dislocate în alte regiuni. Atunci au început încercările strămutării românilor din Săcălaz, Sefdin şi Satu Mic, care însă au întârziatdin cauza dârzeniei săcălăzenilor, care -au opus şi au purtat multe tratative cu reprezentanţautorităţ. Au încercat din toate puterile să găsească un compromis pentru a rămâne în casele şîn satul, unde au construit o biserică. Argumentele lor nu au fost luate în seamă, autorităţile acceptând doar să îi despăgubească pe cei care vor urma să plece din casele şi satul lor Mare (astăzi Zrenianin, în Banatul sârbesc). Administraţia de atunci a accsă cumpere biserica pentru noii colonişti germani,iar cărţile, icoanele sfinte şi obiectele bisericeşaveau să fie duse de colonişti în zona în care aveau să fie colonizaţi. Coloniştilor români li s-aupromis terenuri pe pământurile care le erau destinate de autorităţi.

Cronicarii scriu că dislocarea românilor din Săcălaz a început la Sf. Gheorghe în 1767. Această dată din calendar i-a marcat pentru totdeauna pe cei care au luat drumul pribegiei, chiar şi pe generaţcare s-au născut mai târziu pe vatra nouluisat. În zilele noastre, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este patronul spiritual al Bisericii Ortodoxe Române din Toracu Mare.

Dintr-un material semnat de Ioan Cipu şi publicat în ediţia de decembrie 1994 a periodicului ,,Cuvânt românesc torăcean” aflăm că iniţial a fost planificat ca românii strămutaţi din Săcălaz, Sefdin şi Satu Mic să formeze trei sate distincte. Ulterior s-a decis ca săcălăzenii şi sefdinenţii să fie colonizaţi la Torac (primii formând Toracu Mare, iar cei din urmă Toracu Mic), iar câte 40 de familii din Satu Mic şi Recaş să se stabilească la Clec. După toate acestea, unii colonişti s-au aşezat şi la Ecica, Iancaid, Clec şi Satul Bătrân, localităţi româneşti înfiinţate anterior în împrejurimile Becicherecului Mare.

Toracul zilelor noastre

După 180 de ani de convieţ, cele două sate, aflate unul lângă celălalt, Toracu Mare şToracu Mic, se unesc într-o singură localitate numită Begheiţi. La începutul secolului XXI, în anul 2001, la iniţtorăcenil, guvernul de la vremea respectivă a decis revenirea la vechiul toponim, în zilele noastre localitatea purtând numele de Torac. În acelaştimp a fost reluată colaborarea şcu vechea vatră a torăcenilor, înfăptuindu-se în urmă cu 15 ani şînfrăţirea dintre Torac şi Săcălaz. Aceste două localităţse bucură nu doar de partea spiritual-culturală a înfrăţ, ci şi de câteva proiecte comune cu impact deosebit în ambele localităţi.

Cu prilejul marcării a 250 de ani de la colonizare, la Săcălaz a fost ridicat un monument, tocmai pe vatra de pe care au plecat strămoştorăcenilor în îndepărtatul an 1967. Tot cu prilejul marcării a două veacuri şi jumătate de la strămutările austro-ungare, s-a pus şi temelia unei colaborări între Torac şi comuna Frumuşeni, pe teritoriul căreia se află vatra vechiului sat Seftin, din care au mai rămas doar legendele şi poveşpăstrate de la o generaţie la alta.

În zilele noastre Toracul este un sat modern, cu infrastructură care satisface în mare măsură nevesităţilelocalnicilor. În sat există reţde , grădiniţă, şă cu opt clase, poşă, cămin sanitar, un număr mare de magazine, cămin cultural cu o impozantă sală de spectacole, heleşteu pentru pescuit recreativ şi terenuri de sport.

Mircea LELEA

Articolul integral îl citiţi în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 36 din 9 septembrie 2017