Slavco Almăjan
Cu volumul Pantomimă pentru o după-amiază de duminică Slavco Almăjan a îmbrățișat curentele noi în poezie

Slavco Almăjan

 

 

În 1968, apărea, la Editura Matica Srpska, în ediția ,,Princeps”, primul volum de versuri al lui Slavco Almăjan. Este vorba despre cartea Pantomimă pentru o după-amiază de duminică (Pantomima za nedeljno popodne). Cartea a apărut în limba sârbă în traducerea autorului. Volumul Pantomimă pentru o după-amiază de duminică nu a apărut în limba română nici până astăzi.

Apariţia lui Slavco Almăjan în peisajul literar a fost asociată cu ieşirea din tiparele tradiţionale, cu o direcţie inedită în literatură; fapt pe care autorul avea să îl confirme ulterior cu fiecare volum, fie de poezii, fie de proză. S-a remarcat, încă de la debut, prin inovație, prin dorința de a se diferenția de tradiționaliști, prin părăsirea clișeelor. Până la debutul editorial, Slavco Almăjan a publicat, în mare parte, versuri în limba română.

Momentul debutului a fost consemnat în presa vremii, iar volumul s-a bucurat de o critică favorabilă. ,,Almăjan scrie poezii după cum și vorbește, simplu și inspirat, fără convulsie, dramă, patos, așa cum respiră. Se pare că așa și trăiește. De acest fapt ne convingem citind versurile sale: se pare că este atotprezentă armonia între poet și poemul creat”, scria Sava Babić în numărul 12 al publicației ,,Rukovet” pe anul 1968.

În ,,Libertatea” (25 august 1968), Todor Munteanu aprecia că Slavco Almăjan, ,,îndrăgostit de bizar și paradox”, dar arătând și o dragoste nemărginită față de cotidian, de ceea ce numim conteporaneitate și viață contemporană, poetul nostru, cu același prim volum al său, ne oferă un buchet de poezii scurte, dar bine înjghebate, concentrate și elocvente, un mănunchi de versuri interesante prin conținut și evoluate ca formă, debarasate de orice ,,superstiție poetică” … ,,Abordând poezia, Almăjan, în mod conștient, a întors spatele către tot ceea ce ar putea abate din drum poezia sa.

Poezia lui s-a încumetat să renunțe la tot ceea ce îi poate pune în pericol structura, dar, mai ales, libertatea. Compusă din paradoxuri și ,,logică paradoxală”, ea este îndrăgostită mai mult de un epilog neașteptat decât de cochetarea sentimentală și un joc de cuvinte pe baza unui șablon. Almăjan iubește tot ceea ce ține de viață de zi cu zi, iar poezia sa conține multe aspecte pe care le-am putea numi cotidianul nostru.

Din acest punct de vedere, Almăjan este un modernist și, ne încumetăm să spunem, unul dintre puținii poeți care și-au situat poezia în momentul actual. Oricât am încerca să prezentăm ca pe o calitate efortul poetului, la un moment dat el poate deveni letal pentru poet dacă devine o manieră. O poezie clădită în așa fel este în pericol să devină un scop în sine. Poetul ar putea evita acest lucru dacă și-ar extinde și aprofunda cercul intereselor sale și dacă adaugă la dragostea lui pentru bizar puțin mai multă căldură umană!” – nota Rade Tomić în ,,Dnevnik”.

Într-un interviu acordat ,,Libertății” în 1991, Florica Ștefan a apreciat că Slavco Almăjan scrie cărți la nivel european. ,,Književne novine“ puneau accentul pe inovațiile aduse de Slavco Almăjan: ,,Accepând noile curente în poezie, în prima carte Slavco Almăjan declară război tuturor componentelor care până astăzi au fost sfinte în poezie. Pare să fi înțeles că așa-numita poezie intelectuală sau metafizică nu a fost în stare să stabilească acel contact necesar cu cititorul, așa că apelează la noi izvoare și senzații spirituale”.

Marina ANCAIȚAN

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea” din 6 octombrie 2018.