Mai are sens să cinstim un 8 Martie, drept Ziuă a Femeilor, să facem risipă de fast, de parfum, de zâmbete false, să ne pieptănăm emoțiile, dar să nu arătăm cu degetul spre lanțul lung al slăbiciunilor care degradează și sufocă această zi, sau că tocmai ea este ziua de care avem nevoie, e Ziua cea mai potrivită ca să vorbim, în public și fără perdea, despre diversitatea cu care este adorată și torturată femeia – personajul emblematic, iubit și venerat până la devastare.

Această zi este mai mult decât necesară din vreme ce violența domestică încă se mai lăfăie în toată splendoarea, iar femeia devine un sac de box pentru bărbații frustrați, impotenți și complexați… Niciodată ca până în vremurile noastre femeile, în ciuda unei lumi declarativ moderne, civilizate, nu au trăit ororile masculului într-un mod atât de pragmatic, concret & inventiv în violența lui – fizică, verbală, emoțională, sexuală, economică, socială… Acel bărbat care se preface că iubește femeia și mai cu seamă de 8 Martie nu întârzie să renunțe la orgoliul masculin, deși, în fond, o contestă, este lipsit de emoție. Îl recunoaștem prin agresivitate, prin plăcerea lui de a domina, precum cocoșul urcat pe grămada de gunoi. Suferă să fie viguros, curajos și mai cu seamă atletic, cu o musculatură care îi camuflează incapacitatea intelectuală. El insistă să-și impună dreptul exclusiv de a lua decizii, chiar dacă sunt proaste. E un abuz de egoism născut din slăbiciunile lui, din neputința de a fi constructiv, e modul primitiv de a-și apăra teritoriul.

Una din trei femei suportă, în timpul vieții, abuzuri fizice sau sexuale – aceasta este concluzia jalnică a Organizației Mondiale a Sănătății. Potrivit raportului acestei organizații, în Balcani problema violenței în familie este și mai mare. (Ah, Balcanii despre care doar cei care nu au văzut și alte lumi cred că aici curge laptele și mierea. E o amăgire dureroasă!!). La noi violența în familie nu se discută, se împinge sub preșul conștiinței, femeia se prăbușește de rușinea de a face public calvarul prin care trece și mai degrabă înghite degradarea precum pastilele de aspirină, în ciuda statisticilor și a studiilor care arată că cel puțin jumătate din toate femeile din Serbia sunt victimele unei forme de violență. Nici nu poate fi altfel din vreme ce într-o lume patriarhală, ca mod de gândire și de a fi, violența domestică e protejată și încă se mai consideră tabu, femeia fiind tratată drept proprietate personală a bărbatului.

Articolul 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede că demnitatea umană este inviolabilă; aceasta trebuie respectată şi protejată. Articolul 2 garantează dreptul la viaţă, iar articolul 4 interzicerea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Articolul 21 recunoaşte dreptul la nediscriminare, inclusiv pe criterii de sex, iar articolul 47 asigură dreptul de acces la justiţie. Multe prescripții, tratate, multe studii, multe cercetări… și tot mai multă violență!

În întâmpinarea Zilei de 8 Martie mă gândesc dacă mai are sens… Firesc că are și tocmai pentru acea violență domestică, are sens. Și nu un oarecare 8 Martie, ci acela care cu sine poartă o continuă revărsare de uman, demnitate, de emoție și respect în fața femeii.

Nicu CIOBANU