depozit

La peste 30 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl, spațiul din apropierea centralei nucleare, susțin experții, va mai fi contaminat încă în următoarele câteva mii de ani, fiind un pericol pentru orice formă de viață. E clar că omul este cel care ar putea să pună capăt vieții pe Pământ!
Depozitarea deșeurilor toxice, cancerigene & mutagene, radioactive, o imensă amenințare pentru întreaga planetă, nu este rezolvată la nivel global, decât prin soluții provizorii. Au fost propuse chiar și cele mai bizare modalități, unele care depășesc limita imaginației: containere uriașe depuse pe fundul oceanelor sau în rachete, lansate în cosmos care să nu se mai întoarcă niciodată pe Pământ.
Ce face Serbia la acest capitol? Aici locurile unde se descoperă deșeurile, stocate în butoaie sigilate neglijent, ilegal & fără minimele reguli de depozitare, se înmulțesc ca ciupercile după ploaie – fie că se ascund în pământ, fie că sunt abandonate în locuri părăsite – nu doar deșeurile menajere, însemne ale unei apropiate pustiiri, ireversibile și definitive, ci chiar și acele deșeuri care poluează aerul, substanţe chimice ce pătrund în sol şi contaminează apele, iar odată cu ele fac să dispară orice suflare. Dar iată că și la capitolul deșeului nuclear, Serbia este o țară a paradoxurilor. Ne putem întreba, de ce dacă nu are centrală nucleară ar avea, din abundență, deșeuri nucleare, chiar dacă prin lege este interzisă introducerea lor pe teritoriul țării. Întrebările sunt de prisos, bătrânul Gaius Petronius ne-ar dezarma fără întârziere: Ce putere are legea, acolo unde numai banii conduc? Unele surse consemnează că Serbia în urmă cu câțiva ani s-ar fi „scăpat” de circa șase tone de uraniu îmbogățit și sărăcit, plutoniu și deșeul radioactiv aferent, îndeajuns ca din acestea să fie fabricate două bombe atomice de dimensiuni reduse. Însă problema deșeului radioactiv nici pe departe încă nu este soluționată – gunoiul radioactiv este împrăștiat peste tot în cantități care ne îngrozesc. Atunci de ce ne mai miră faptul că, după unele statistici, Serbia are cel mai mare procent de mortalitate cauzată de cancer din Europa? Firesc, pe lângă consecințele bombardamentelor NATO, cu uraniu sărăcit, cauzele se află și în deșeurile nucleare & toxice atotprezente, răspândite în apropierea caselor noastre, centrelor de agrement, munți și șesuri, țâțele vacilor, coada șoricelului…
Oamenii mor, iar undeva grupurile de interes, sub oblăduirea statului paralel, își sporesc averile.
Nicu CIOBANU