În Serbia s-a încheiat încă un sezon maratonic de tenis de masă. Săptămână de săptămână au avut loc numeroase întreceri: meciuri oficiale de campionat, turnee, evoluții internaționale. Cu toate că bani sunt mult prea puțini, jucătorii de la CTM „Unirea” din Uzdin au reușit să evolueze aproape la toate întrecerile. Succese au fost destule, cu toate că întreaga echipă feminină s-a destrămat în vara anului trecut, plecând una după alta excelentele jucătoare Sabina Šurjan, Anelia Lupulescu, Diana Lupu și Izabela Lupulescu.

Încheierea sezonului a fost o ocazie potrivită pentru a sta de vorbă cu președintele CTM „Unirea” din Uzdin, domnul Iova Lupulescu, care la început ne-a vorbit despre evoluarea echipei masculine:

– Ne-am întrecut în cel de-al doilea rang competițional: Divizia I a Serbiei. La început nu ne-am împovărat cu ideea de a cuceri titlul, însă cum a evoluat situația, am văzut că într-adevăr suntem cea mai bună echipă și că titlul a fost cucerit în mare forță. Cei trei jucători ai noștri: Ilie Lupulescu, Filip Radović și Cristian Dalea, ajutați de tinerii Alexandru Boier și Iovan Bosică, au calitatea de a juca bine și în Superdivizia Serbiei. Dar cum fiul meu Ilie nu poate fi prezent la fiecare meci, pentru că trăiește cu familia în America, vom fi nevoiți să aducem un jucător  calitativ. Din păcate, piața nu oferă prea multe. Și nu sunt nici bani, așa că habar n-am cum ne vom descurca.

            – Echipa feminină a avut o soartă tristă. În ultima etapă a pierdut la Belgrad în confruntarea directă cu „Crvena zvezda” și a retrogradat. Pe ce forțe se va baza clubul uzdinean în noul sezon?

– Și aici avem o situație grea. Dispunem de următoarele jucătoare: Mihaela Dospina (care nu va părăsi „Unirea”), Daniela Bosică (care va pleca la o școală medie în Panciova și automat nu va mai antrena îndeajuns), Alexandra Tămaș, Luciana Amelia Uță și tânăra Danijela Karkuš. Nu ne putem gândi la angajarea unor noi jucătoare, pentru că pur și simplu nu avem bani. Anul trecut, de pildă, de la Municipalitatea Comunei Covăcița am primit 890.000 dinari, iar anul acesta vom primi pe jumătate. De ce s-a procedat așa? – nu știm. Cu toate că au fost majorate sumele menite altor cluburi. Nouă, însă, n u!

         – S-a discutat și despre lărgirea Superdiviziei. În acel caz, „Unirea” nu va retrograda?

– A fost doar o idee, dar care nu a fost înfăptuită, pentru că Conferința UTM din Serbia nici nu s-a ținut din lipsa de cvorum. Acolo sunt mari divizări, mari neînțelegeri, așa că ne putem aștepta la rezolvări spectaculoase. Căci, dacă se majorează numărul echipelor în divizia feminină, de ce să nu ne majoreze și în cea a bărbaților!? Și apoi, aceasta nu se poate face peste noapte și la repezeală, căci cluburile au nevoie de pregătiri, de asigurarea sponsorilor, de timp…

Vasile BARBU

Articolul integral îl găsiți în Libertatea din 1 iulie 2017