Begheiul va fi navigabil din nou

Jadranka Joksimović

În perioada 2014-2020 avem chiar 88 milioane de euro  nerambursabile cu România, a spus Jadranka Joksimović, ministru pentru Integrări Europene.

Jadranka Joksimović, ministru pentru Integrări Europene, şi Djordje Miličević, vicepreşedinte al Guvernului Provincial, au deschis zilele trecute conferinţa la care a fost prezentat Proiectul „Revitalizarea infrastructurii navigabile a râului Bega.

Valoarea totală a acestui proiect strategic este de 13,85 milioane de euro, din care donaţiile Uniunii Europene reprezintă 11,77 milioane de euro şi această parte se finanţează din Programul IPA-Interreg de Colaborare Transfrontalieră Serbia-România.

Vicepreşedintele Miličević a declarat că dezvoltarea transfrontalieră  reprezintă un segment important al politicii Guvernului Provincial, căci prin aceasta se contribuie la dezvoltarea economică a Provinciei Autonome Voivodina, care este ţelul prioritar al Guvernului Provincial.

După terminarea acestui proiect, Canalul Bega, după 60 de ani, va fi navigabil din nou şi vom avea obiective hidrologice reconstruite la Srpski Itebej şi Clec, port la Zrenianin şi pistă pentru practicarea ciclismului în lungime de 40 de kilometri, de la Zrenianin până la frontiera cu România, a spus Miličević. Aceasta este excepţional de important pentru trasarea şi dezvoltarea transporturilor transfrontaliere pe apă şi, în fine, pentru dezvoltarea turismului, în primul rând acel nautic, pentru care Voivodina dispune de condiţii prealabile excepţionale, dar şi pentru dezvoltarea altor ramuri economice.

Jadranka JoksimovićÎn ultimii doi ani, 45 proiecte transfrontaliere

Dânsul a afirmat că Guvernul Provincial în ultimii doi ani a asigurat mijloace financiare pentru realizarea a 21 de proiecte de colaborare transfrontalieră, în valoare totală de 45 milioane de euro.

Ministrul Joksimović a declarat, între altele, că astfel de proiecte, finanţate cu mijloacele financiare nerambursabile ale Uniunii Europene, contribuie la dezvoltarea economică şi în acest mod fiecare cetăţean din Serbia simte progresul din care rezultă calitatea mai bună a vieţii, ceea ce reprezintă cel mai potrivit mod de înţelegere de ce Serbia se află în procesul de integrare europeană. Dânsa a adăugat că în fiecare autoguvernare locală din Serbia există potenţiale nefolosite care trebuie identificate şi transpuse în proiecte, pentru care se pot asigura mijloacele financiare din fondurile Uniunii Europene.

 George SUBU

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea” din 11 august 2018