Acad. Petru (Petre) Broșteanu; acad. Mihailo Alas Petrovici; acad. Jovan Radoviț; acad. Stanoje Stanojević; acad. Ilija Đurović; acad. Emil Petrovici; acad. Alexandru Codarcea;

acad. Adam Puslović; acad. Costa Roșu

Academia Română este punctul luminos în care se îmbină toate scânteiele geniului național, pentru a forma unitatea limbii și a culturi neamului românesc”

D.A. Sturdza

Aula Academiei Române 1912

Odată cu Francisç Bacon și cu Liebniz, au fost puse temeiurile academiilor moderne, în care urma să fie stimulată dezvoltarea științelor prin conlucrarea învățătorilor și libera dezbatere de idei, dar și să fie realizate proiectele necesare societății.i În felul acesta au luat naștere Academia dei Lincei din Roma (1603), Academia Franceză (1635), Societatea Regală Britanică (1666)… În veacul Luminilor, procesul a avut loc la Madrid (1713), St. Petersburg (1723), Praga (1770), Lisabona (1779), înființându-se academii. Noi instituții academice au fost înființate în Ungaria (1825), Austria (1840), Olanda (1852)… În urmă cu 150 de ani avea să vină și rândul românilor. Astfel, în 1 aprilie 1866 a luat ființă Societatea Literară Română, denumire care a fost schimbată în 1867 în Societatea Academică Română. Scopul a fost cel de a promova creația literară și științifică, dar îndeosebi pentru întocmirea unui dicționar și a unui glosar al limbii române.

În 1879 s-a transformat în Academia Română, cel mai înalt for științific și cultural al țării, după modelul altor societății savante cu tradiție (în special al Academiei Franceze și Academiei Regale de Științe din Berlin)ii. Atunci au fost invitați în Academie, prin tradiție, având ideea de a fi chemați în rândurile sale români de elită din spații aflate în afara țării. Drept argument, este suficient să amintesc că în 1866, din cei 21 de membrii fondatori ai Academiei Române trei reveneau din Basarabia, doi din Bucovina, trei din Macedonia, doi din Maramureș, doi din Macedonia și tot doi din Banat. Este vorba de academicienii Vicențiu Babeș și Andrei Mocioni. De fapt, cei mai mulți veneau din spațiul ex- românesc, pentru că ideea generoasă, la sfințirea Academiei Române, a fost ca instituția științei și a culturii românești să fie, de fapt, prima instituție care aduce sub cupola sa pe toți românii, indiferent de spațiul juridic și politic în care viețuiesc…iii

De-a lungul anilor, membrii Academiei Române au desfășurat o activitate pe cât de variată, pe atât de bogată. Instituția academică a devenit astfel „o prismă care reunește toate razele luminoase ale geniului național, ori din ce poate ar veni, înfățișând fruntea senină a naționalității noastre” (Anton Naum).

i Vezi Ștefan Bărseonu, Shola Latină de la Cotnari. Biblioteca de carte și proiectul de Academie a lui Despot Vodă, zori de cultură umaniste în Moldova secolului al XVI-lea, București, 1957.

ii Acad. Ionel-Valentin Vlad, Președintele Academiei Române, în Cuvântul înainte la Membrii Academiei Române, Dicționar 1866-2016, Editura Academiei Române, București 2016.

iii Păun Ion Otiman, președintele Filialei Timișoara, cu prilejul discursului de recepție, pe 19 aprilie 2016, în Aula Filialei din Timișoara, rostit la primirea lui Costa Roșu, ca membru de onoare al Academiei Române.

Costa ROŞU

Articolul integral îl puteţi citi în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 42 in 21.10.2017