Cine nu s-ar mândri cu un asemenea palamares?

Pavel Rămianţ - actor amator din Uzdin

Perseverenţa, continuitatea, talentul şi sârguinţa sunt, incontestabil, cheile succeselor, atât personale, cât şi de grup. Toate acestea sunt şi caracteristicile cu care a fost înzestrat Pavel Rămianţ, actor al Trupei de Teatru „Todor Creţu- Toşa” din Uzdin. Pavel Rămianţu şi-a făcut apariţia pe scenă în îndepărtaul an 1975, şi de atunci şi până acum este mereu prezent alături de trupa de teatru din această localitate.

Dar să o luăm agale şi sistematic. Cu toate că s-a ataşat trupei de teatru la numai trei ani după reluarea activităţii teatrale la Uzdin, abia la cea de-a III-a ediţie a „Zilelor de Teatru…” i s-a încredinţat rolul flaşnetarului în piesa „Tache, Ianke şi Cadâr” de Victor Ion Popa, în regia Liei Niculescu de la Teatrul Naţional din Bucureşti, iar în „Pe drumuri”, de Petru Dimcea şi Todor Creţu, rolul ceferistului.. A fost acesta în anul 1975. Un mai târziu, respectiv în 1976, lui Pavel Rămianţ, i s-a încedinţat rolul lui Moş Irimia în piesa „Omul din casa pustie”, rol pentru care primeşte o menţiune, iar trupa de teatru din Uzdin cucereşte locul III.

Anul 1977 reprezintă un an de succes pentru trupa de teatru din Uzdin.

Actorii uzdineni, conduşi de regizoarea Lia Niculescu de la Teatrul Naţional din Bucureşti, pun în scenă piesa „Peripeţiile bravului soldat Şveic”, cu care cuceresc locul I la „Zile”, iar Pavel Rămianţ a interpetat rolul simulantului Blanik. Mereu actualul Ion Luca Caragiale a figurat în repertoriul uzdinenilor în stagiunea teatrală din anul 1978, când actorii din Uzdin au pus în scenă piesa „D-ale carnavalului”, regia fiind semnată de Todor Creţu, iar Pavel Rămianţu a interpetat rolul „O mască”. Piesa „Sfârşitul pământului” de Victor Eftimiu, în regia Liei Niculescu, s-a aflat în repertoiul uzdinenilor în anul 1979, iar lui Pavel Rămianţ i-a fost încredinţat rolul lui Dorinel Munteanu.

Cu această piesă, uzdinenii au urcat din nou pe cel mai înalt podium la „Zile”. Anul 1980 îi aduce lui Pavel Rămianţu un loc de frunte printre actorii români de pe aceste meleaguri. Pentru rolul „Omega” din piesa „A murit Tarelkin”, în regia lui Iulian Copacea, cucereşte locul I pentru rol episodic la marea emulaţie a românilor din Voivodina. În acelaşi an, uzdinenii pun în scenă şi piesa „Mingea multicoloră” de Igor Torlac, în regia Iova Dalea. Pavel interpetează rolul lui Peter Renk. Un an mai târziu pe scena din Uzdin se joacă piesa „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale, în regia Iulian Copacea din România, iar Pavel apare în rolul unui alegător.

Ioţa BULIC

 Articolul integral îl puteți citi în ziarul „Libertatea” din 3 februarie 2018

 

Pavel Rămianţ - actor amator din Uzdin