În ultimele trei luni pe teritoriul Banatului Central au căzut doar 50 litri pe metru pătrat, ceea ce este de trei ori mai puțin decât media obișnuită. În momentul de față lipsesc aproximativ 150-200 de litri de precipității pe metru pătrat. Prioritatea agricultorului este menținerea structurii optime a pământului și mai ales realizarea arăturii de iarnă, care în astfel de condiții decurge cu greu, pământul fiind tare, iar plugul nu intră deajuns în sol.  Cultivarea de bază a solului este foarte importantă, deoarece însămânțarea calitativă din primăvară depinde de calitatea arăturii de iarnă.

Arătura ar trebui făcută toamna și iarna, respectiv cât mai curând posibil. Avantajele aratului de iarnă se reflectă în crearea unei structuri mai bune a solului, datorită efectelor înghețului. O cantitate mai mare de umiditate a solului se acumulează în sol, deoarece în această perioadă ar trebui să avem cea mai mare precipitare.

Următorul avantaj este că avem o mineralizare mai bună a reziduurilor rămase de la culturi, ceea ce afectează proprietățile biologice mai bune ale solului. Când se ară,  la suprafață se scot rădăcinile plantelor și ale buruienilor, care vor  îngheța din cauza temperaturilor scăzute la iarnă, reducând în acest fel cantitatea buruienilor la anul viitor. Atunci când se efectuează această măsură agrotehnică în timp, se creează condiții mai bune pentru pregătirea terenului în primăvară. Toate aceste beneficii sunt în beneficiul aratului adânc de toamnă şi contribuie la creșterea cu 20-30% a randamentelor culturilor de primăvară.

Dar, agricultorii tot mai sunt cu ochii pe cer, așteptând ploaia, pentru că arătura de iarnă se efectuează foarte greu și plugurile se rup.

F. RAȘA

Articolul îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea” din 10 noiembrie 2018