Patrimoniul din casele vechi trebuie păstrat, pentru că în ele găsim obiecte legate de istoria familiei. Tradiţia, autenticul, dragostea de neam, de lângă noi, poveştile bunicilor…toate ne spun de unde venim.
Există oameni printre noi care au înţeles că tradiţia este o sumă de valori ce trebuie păstrate în forma lor nealterată şi care vorbesc, la modul cel mai grăitor, despre satul de odinioară şi despre viaţa oamenilor, aşa cum astăzi nu le mai cunoaştem. Dar, fără persoanele care înţeleg acest limbaj, poveştile pe care le au de spus aceste comori ar rămâne nedesluşite. Fără aceşti oameni, cum altfel am şti noi, generaţiile tinere, cum au arătat interioarele ţărăneşti autentice, cu ce s-au îndeletnicit oamenii, cum se numesc piesele costumului tradiţional?
Pe Ana Popescu din Ovcea am cunoscut-o la evenimentele unde se promovează specificurile vieţii la sat şi care pun în lumină îndeletnicirile, obiectele vechi, transmise de la o generaţie la alta. Mi-a vorbit de fiecare dată, cu competenţă, despre exponate, obiceiuri, modul de viață a oamenilor din trecut, dar în special despre portul tradiţional. Pe chipul ei, am observat emoţie, mândrie şi bucurie pentru faptul că a fost invitată să vorbească, dar, mai ales, pentru faptul că se poate numi o veritabilă păstrătoare de tradiţii.

Ana Popescu

Ana, de profesie asistentă medicală, este de origine din Petrovasâla, născută în familia Turică. Prin căsătorie s-a stabilit la Ovcea. Aşa cum mărturiseşte, se mândreşte cu faptul că este româncă pură. Dintotdeauna a iubit tradiţia poporului din care face parte, dar mai ales a mediului din care provine.
,,Patrimoniul din casele vechi trebuie păstrat, pentru că în ele găsim obiecte legate de istoria familiei. Tradiţia, autenticul, dragostea de neam, de lângă noi, poveştile bunilor…toate ne spun de unde venim. Dacă nu ştim de unde venim, nu ştim nici cine suntem”, îşi începe povestea Ana.
Femeia a înţeles că poate să facă ceva mai mult decât să admire lucrurile valoroase pe care le-a moştenit. La Ovcea, împreună cu consătenele ei a înfiinţat, acum şapte ani, asociaţia ,,Etno Art“,  a cărei preşedintă este. Principalele activităţi ale asociaţiei sunt axate pe păstrarea obiceiurilor româneşti şi a portului tradiţional. Astăzi, emblema asociaţiei este manifestarea Ziua Vişinii, când ovcenele şi invitatele lor din alte sate îşi etalează abilităţile la prepararea delicateselor de vişine. În cursul anului 2016, doamnele de la asociaţia ,,Etno art” s-au prezentat la o serie de manifestări în localităţile din Banat: ,,Mândru-i portul bănăţean” (Uzdin), ,,Secretele bunicii în bucătărie” (Torac), ,,Pâinea bănăţeană” (Satu-Nou) – unde au cucerit premiul I la concursul de gătit pâinea şi locul al treilea pentru cel mai frumos stand, la Petrovasâla…
Mai mult decât atât, la Ovcea Ana a aranjat o casă în stil etno, unde satul de altădată a rămas încremenit în timp. Femeia spune că a făcut aceasta tocmai pentru că satul, în accepţiunea clasică a cuvântului, dispare.
,,A rămas casa bunicilor, cu mobilă veche de 90 de ani şi costume tradiţionale din Ovcea, care au aparţinut bunicii şi soacrei mele. Mi-am dorit să le păstrez pentru că sunt valoroase, toate fiind făcute manual, în serile lungi de iarnă, când s-a ţesut la război, iar hainele s-au cusut cu mâna, când se împleteau coşuri de nuiele…Fiecare obiect poartă în sine parfumul vremurilor apuse şi grăieşte despre cum s-a trăit odată”, argumentează Ana.
Casa, rămasă intactă, şi-a primit din nou dreptul la viaţă. Aranjată în stil etno, astăzi este spaţiul unde timpul s-a oprit şi unde reînvie gospodăria ţărănească de odinioară. Fiecare cameră, piesă de mobilier, fiecare colţ, a avut o menire precisă.
,,Într-o casă ţărănească, ,,soba mare“ era mereu aranjată de sărbătoare, cu două paturi unul vizazi de celălalt. Paturile sunt aşternute cu cearşafuri albe, brodate, chilimuri şi plapumă, perne franţuzeşti aşezate în lat peste plapumă, iar în colţuri perniţe brodate şi ornamentate cu dantelă. La geamuri am pus perdele albe din pânză, tot brodate şi tot cu dantelă. Aşa a fost în copilăria mea. Pe peretele dintre ferestre atârnă icoana sfântului patron al casei, împodobită cu un prosop brodat şi câteva crenguţe de salcie aduse de la biserică la Florii. În mijlocul camerei se află masa cu scaune. Pe masă sunt lampa cu gaz, pocalul cu apă şi fructiera. Pe scaune am aşezat port bărbătesc ca pe vremuri: izmene lungi şi largi din pânză, cămaşa sau ,,cămieşanca“, cum se pune la Ovcea, vesta, pălăria, opincele din piele făcute la comandă şi praşchia (brâul).

Costumul femeiesc cuprinde ,,poale” încrețite, ,,untrocul” din pânză albă cu dantelă şi ,,sucna” încrețită care se purtau peste ,,poale” ,,spăcel”, adică ie brodată, întărită, vesta, papucii ,,de toțchi” (specifici localității Ovcea) şi ,,cornurile” (năframa legată pe cap în mod caracteristic).  În cuier, am aşezat costume complete din Ovcea, care au vechimea de 85 şi chiar 90 de ani. Sunt costume ,,de fată mare“, adică fără ,,corn” pentru legarea capului, cu galbeni la gât. Dacă fata purta mulţi galbeni, era un semn că este dintr-o familie înstărită. Fetele de măritat aveau câte 20 de perechi de ,,poale” şi ,,spăcele“. Am şi costume de femei mai în vârstă pentru biserică sau joc, cu cârpă legată pe cap. Am expus şi costume de uz zilnic, de mers la rude, dar şi hainele fetelor mari care mergeau după apă. Tot în ,,soba mare” se află şifonierul vechi cu oglinzi în partea de sus, iar în partea de jos are loc special pentru fotografiile mirilor şi ale familiei. În partea de sus a dulapului se ţineau ,,poalele“, iar în partea de jos cătrinţele“, povesteşte Ana.

Articolul integral în ”Libertatea” nr. 3878, 2017