La cumpăna dintre ani încercăm să fim mai buni, să analizăm toate  realizările din anul care se termină şi să facem planuri pentru anul pe care îl întâmpinăm. Cum a fost anul 2017 pentru unii dintre cititorii noştri şi la ce aspiră în 2018,  am încercat să aflăm prin ancheta de faţă.

     Conf. univ. dr. Virginia Popović, Universitatea din Novi Sad, Facultatea de Filosofie, Departamentul de Limba și Literatura Română: „Pentru mine anul 2017 s-a scurs atât de rapid, încât nu am avut răgaz să mă gândesc cum a trecut timpul. Cu toții suntem prea ocupați cu activitățile de zi cu zi. Poate că cel puțin acum, când ne bate la ușă un nou an,  nu ar strica să reflectăm puțin la ceea ce a fost și la ceea ce am vrea să fie. Anul 2017 a fost un an cu bune și cu rele. Se spune că dacă amintirile unui an nu îți aduc lacrimi în ochi, fie de bucurie, fie de tristețe, este un an pierdut.  Lacrimile demonstrează intensitatea trăirilor. Pentru mine a fost un an intens, cu multe momente frumoase, unele dintre ele fiind cele mai grele încercări din viața mea. Trebuie să fim optimiști, să învățăm din momentele grele sau triste și să creăm altele, mai fericite. Tuturor cititorilor săptămânalului „Libertatea” le doresc ca în anul 2018 să aibă parte de  sănătate, bucurii și realizări, să își vadă dorințele împlinite. La mulți ani!”

 

    Alexandra Goica din Straja: „Anul  2017 a fost un an plin de surprize și provocări pentru mine,  un an care a început cu începutul și încă mai continuă. În doar un an și o valiză am împachetat cei 25 de ani de viață și am dat startul unei noi aventuri.  Zilele treceau, eu mă schimbam și deveneam mai pregătită. Am învățat multe cu fiecare clipă trăită, dar totuși nu le știu pe toate. Oricât de dificil și de provocator ar fi  un an, mi se pare prea scurt pentru a realiza tot ce mi-am propus. De aceea, transfer în noul an toate visurile pe jumătate realizate. Sper că 2018 să fie la fel de provocator și plin de lecții. Din ceva simplu și ușor nu putem ieși cu nicio lecție învățată, iar fără muncă nu-i răsplată. Le doresc tuturora un an cât mai bun și frumos, iar realizarea dorințelor să nu dea greș! La mulți ani!”

   Dr. Marius Savu din Coștei: „Fiecare an este așteptat cu noi speranţe. Speranţa este ceva ce ne ţine. Atunci când crezi că totul e pierdut, dar mai ai speranţă, ceva se întâmplă şi mergi înainte.  Pentru mine, anul 2017 a fost unul destul de favorabil din diferite aspecte. Una dintre cele mai importante achiziții a fost mașina pe care mi-am dorit-o demult. Nu am renunțat la mare mea pasiune – călătoriile, care ne înnobilează sufletește. Prin teatru, am continuat să contribui la păstrarea identității noastre românești. Trupa a reușit să ajungem pentru a doua oară în Viena, ceea ce, fără lipsă de modestie, nu poate face oricine. În anul 2018 îmi doresc multe, dar dacă le spun nu se împlinesc. Pot să spun doar că voi face totul ce ține de mine  să îmi împlinesc visurile,  să contribui și în viitor la propășirea activității teatrale în satul meu natal, cu aceeași pasiune și dăruire cu care am făcut-o  până în prezent.  Cititorilor dumenavoastră le urez sărbători de poveste, care să le aducă liniște  sufletească”.

 

   ph. Izabela Muntean din Sân-Mihai: „2017? Un an cu succese, dar şi cu eşecuri. De succese ne bucurăm, din eşecuri învăţăm pentru ca asta e viaţa, dar cu încredere în Dumnezeu şi în noi înşine le putem trece pe toate. Totuşi, fiecare dintre noi poartă în suflet aceea particică de speranţă care ne face să luptăm şi să credem că totul va fi mai bine. Sper și eu că anul care ne bate la uşă să fie unul şi mai bun, să fim cu toţii mai buni, mai iubitori şi, nu în ultimul rând,  sănătoşi. Anul Nou 2018 fericit şi Dumnezeu să vă dăruiască tot ceea ce este mai bun pentru fiecare!”

 

   Pau Voina din Râtișor:  „Anul 2017 l-au marcat seceta care a redus recolta țăranilor și  alegerile locale care s-au desfășurat așa cum au  programat de cei de la putere.  Noi amintim în mod aparte jubileul de 30 de ani de la înființarea clubului de șah „Unirea”. Cu acest prilej, la Râtișor am organizat mai mult turnee de șah. Manifestarea centrală a avut loc  pe 5 august, cu participarea a 16 echipe din Voivodina, Alba Iulia (România) și Gyula (Ungaria). Manifestarea a fost susținută financiar de Executivul Orașului Vârșeț. Cu ajutorul Consiliului Național al Minorității Naționale Române s-a desfășurat cel de-al treilea turneu internațional pentru copii:  „Turneul tinerelor speranțe”. Anul l-au marcat și furturile care au avut loc  în sat, iar poliția nu a rezolvat niciun caz. Pentru anul 2018 le urez tuturora La mulți ani cu sănătate. Având în vedere că  se apropie alegerile pentru Consiliu,  să-i alegem pe cei care merită să conducă, nu „porumbeii care se dau peste cap” și trec de pe o listă pe alta, dintr-o organizație în alta. Să nu uităm că suntem români!”

   Ovidiu Lupșor, ziarist al Postului de Televiziune a Voivodinei: „Fiecare sfârşit de an ne oferă posibilitatea să facem o evaluare, un bilanț, un examen de conștiință. Este un moment în care ne întrebăm cine suntem și ce dorim să obţinem în viață. Dacă anul 2017 a fost un an al promisiunilor, al provocărilor şi al speranţelor, aş dori ca în noul an să ne bucurăm unii de ceilalţi, să fim sănătoşi,  iar „oamenii” să fie OAMENI. Să nu ne părăsească optimismul, să ne bucurăm din belşug de dragostea celor apropiaţi şi să nu renunţăm la valorile şi principiile în care credem. LA MULŢI ANI!”

 

   Lenuța Urzescu, profesor de limba română la Ș.G. „Olga Petrov-Radišić” din Vârșeț: „În fiecare an particip cu elevii la toate competițiile, la serbările care se organizează de Ziua Școlii și cu alte ocazii. În anul pe care îl lăsăm în urma noastră am avut trei elevi de clasa a VIII-a olimpici la limba și literatura română: Cosmin Ivașcu, Ramona Luchici și Sebastian Despot. Cosmin  a ocupat locul III la întrecerile republicane și locul II la întrecerile regionale, iar Ramona și Sebastian s-au plasat la concursul    republican. Sunt elevi excelenți care o să-mi rămână în amintire. Acești elevi, olimpici, au fost invitați  la Ambasada Română din Belgrad, ceea ce ne-a făcut mare plăcere. Ei au participat și la toate celelalte activități școlare. Din clasa a V-a au fost membri ai secției de recitatori și la secția de literatură, pe care le coordonez în această școală. Cu  ei, au participat și alți elevi. La fiecare început de an școlar formez o echipă de elevi care se exprimă mai frumos și îi încadrez în activitățile literare. Ei scriu lucrări pentru „Bucuria copiilor” și participă la concursurile organizate de Ziua Școlii. De șapte, opt ani colaborăm și cu  revista din România „Licurici”. În anul școlar 2016 /17 am participat la Festivalul Mărțișorului organizat la Petrovasâla, unde copiii au expus mărțișoare făcute de ei și piese de  port popular din lada cu zestre bunicilor. În iunie,  la Festivalul de Muzică și Folclor al Copiilor, organizat la Ovcea, am prezentat montajul folcloric „La șezătoare”, cântece și dansuri populare, în colaborare cu învățătoarele Anișoara Todor și Aurelia Crăiete. În august, elevii noștri au fost la cursuri de perfecționare în Timișoara, organizate de Consiliul Național al Minorității Naționale Române. În anul 2018 sper  să pot face o selecție de elevi cu care să particip la concursurile de limba română și să repetăm succesele din anii trecuți”.

   Norica Raşa din Torac, director adjunct al  Școlii Generale George Coșbuc: Pe plan profesional nu mă pot  plânge de anul 2017. În unele puncte de vedere a fost un an foarte bun, în care am învățat ce înseamnă să ai răbdare, speranță și credință. Nu am fost singură. Am avut alături de mine oameni dragi, capabili să mă ajute atunci când a fost mai greu. Cu puțină pozitivitate am rezolvat totul. Ce să mai zic? Cred că am învățat că nu trebuie să fac prea multe planuri, pentru că nu ști niciodată ce se poate întâmpla a doua zi.  În 2018 voi lua fiecare zi așa cum este ea. Important e să fim fericiți, să lăsăm negativitatea deoparte, să râdem cât mai mult și să avem grijă de noi înșine. Obiectivul meu ca directoare a școlii este ca fiecare elev de la Școala Generală ,,George Coșbuc” din Torac să aibă șansă de a învăța și de a-și îmbogăți cunoștințele. Împreună cu cadrele didactice voi căuta cele mai eficiente modalități să atragem atenția elevilor. Doresc ca elevii noștri să fie bine pregătiți și să-și valorifice cunoștințele. În numele meu personal, în noul an vă doresc să fiți pozitivi, fericiți și cu multe realizări. La mulți ani tuturor cititorilor săptămânalului „Libertatea”, redacției și oamenilor pozitivi.”

Mariana STRATULAT, Florin RAȘA, Dan MATA, Valentin MIC, Ion MĂRGAN

Textul integral îl puteți citi în săptămânalul Libertatea, nr. 52-01 din 30 decembrie 2017-6 ianuarie 2018