Aplicarea inovaţiilor

 

Asociaţiile antrepronoriale din Comuna Alibunar susţin ideea de a se organiza un seminar educativ pe tema „Tehnologiile bio – un nou viitor pentru agricultură”, cu scopul de a aduce în discuţie un proiect inovator de integrare şi colaborare în cercetarea agricolă prin intermediul companiilor private.

După cum au precizat reprezentanţii asociaţiilor de antreprenori, companiile private pot fi astăzi o mare sursă de inspiraţie pentru agricultori, fiind „ferestre deschise către lumea reală şi problemele care trebuie abordate în domeniul inovaţiilor, îndeosebi în agricultură. Astăzi, mai mult ca oricând, lumea agriculturii are nevoie de tot mai multe inovaţii, de idei noi, pentru a atinge obiectivele fundamentale ale acesteia: creşterea producţiei agricole şi protejarea în acelaşi timp a solului – cea mai importantă rezervă şi resursă vitală la nivel planetar. Integrarea corectă a acestui aspect între diverse investituţii reprezentative din ţară, poate deveni un punct crucial în dezvoltarea agriculturii.

                                                                                            Ion Mărgan

Articolul integral îl puteţi citi în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 26, din 30 iunie 2018

 

În speranţa că se va schimba în timp mentalitatea agricultorilor, că vor începe să respecte în mod corect solul, toate acestea vor contribui la aplicarea tehnologiei moderne. Utilizarea microorganismelor benefice reduce întrebuinţarea pesticidelor şi ameliorează sănătatea solului. În acest mod se va crea şi un nou spaţiu virtual, în care contribuţia cercetării devine esenţială şi vizează cercetarea tehnologică.