arlechin
arlechin

De multe ori mă gândesc, întotdeauna cu teamă, la un lucru, să recunosc, destul de delicat: ar fi dispuşi românii din România să-şi sacrifice viaţa, în cazul unui conflict armat, pe front, în tranşee, aşa cum au făcut, în urmă cu peste un secol, apoi acum o jumătate de veac, iluştrii lor înaintaşi?

E greu să anticipez. Mai mult de trei milioane de români în floarea vârstei au ieşit din matcă, peregrinează pe alte mederiane, precum cei  de acum 200 de ani prin America, în căutarea aurului peste care veghea spiritul lui Manitu. Să se mai întoarcă acasă aventurierii şi să-şi verse sângele în ţărâna Patriei, greu de crezut. S-au înstrăinat românii de fiinţa limbii, grăiesc, după împrejurări, italiana, germana, engleza… Unii dintre ei, uitând de istorie şi credinţă, de fraţi, de mamă şi câmpie, când au ocazia încep să stâlcească limba maternă, ca şi cum le-ar fi ruşine că s-au născut cu limba română în sânge. Cineva ar putea să-mi reproşeze: cum s-a ajuns în această situaţie, ştii? Ştiu. Şi mai ştiu cine este de vină: guvernanţii! Dar în vremuri de restrişte, când războaiele ne decimau neamul, ce-or fi făcut supravieţuitorii? Au fugit ei din calea duşmanilor?

Prof. dr. Florian COPCEA

Articolul integral îl puteţi citi în numărul din 24. martie, al săptămânalului „Libertatea”