Campionatul Deschis al Ungariei în concurența juniorilor și junioarelor a avut loc la Szombathely și a întrunit crema mondială a tinerilor pingpongiști din: România, Serbia, Ungaria, Hong Kong, Cehia, Anglia, Polonia, Franța, Rusia, Thailanda, Taipeiul Chinezesc, Italia, Germania, Slovacia, Croația…, lipsind doar chinezoaicele și japonezele.
Naționala țării noastre de junioare, condusă de antrenorul Nicolae Lupulescu, a evoluat mai mult decât bine. La echipe, selecționata țării, pentru care au evoluat Izabela Lupulescu („Obilić Aleva“), Angela Mengher („Crvena zvezda“), Sabina Šurjan („Novi Sad“) și Dragana Vignjević („Obilić Aleva“), a cucerit medalia de argint, după ce în meciul final a stat cu 0:3 cu Taipeiul Chinezesc. În meciul semifinal a fost învinsă naționala Rusiei cu scorul 3:1. În pătrimi a fost învinsă Polonia cu 3:0, iar în grupa de calificare cu câte 3:0 Germania și echipa mixtă Finlanda-Bosnia și Herțegovina-Grecia.
Cel mai bun dublu al nostru, Izabela Lupulescu-Sabina Šurjan (cândva coechipiere la „Unirea” Uzdin), a cucerit podiumul. În meciul final a fost învins cu 3:0 excelentul cuplu din România Pleașu și Hudușan. În meciul semifinal a fost depășit un cuplu din Taipeiul Chinezesc.

Vasile BARBU

Articolul îl puteți citi integral în săptămânalul „Libertatea”, nr. 48 din 2 decembrie 2017