Aurelia Imbroane este una dintre cele mai talentante și apreciate actrițe de la noi. A interpretat roluri alese în memorabilele spectacole puse în scenă de Teatrul Popular Românesc din Vârșeț, trupele de teatru ,,Neica” din Coștei și ,,Petru Albu” (,,Luceafărul”) din Vârșeț. A făcut ani în șir ,,Teatru la microfon”, iar pentru întreaga activitate teatrală a primit Premiul Uniunii Teatrelor de Amatori din Voivodina. Totuşi, pentru Aurelia cea mai mare satisfacţie au fost aplauzele publicului, luminile scenei fiind martorii unei pasiuni trăite din plin.

Primul rol l-a interpretat la vârsta de 17 ani, la insistența regizorului Chirilă Păuța-Neica, al cărui nume îl poartă cu mândrie trupa de teatru din satul ei natal, Coștei. Fiind energică și plină de viață, s-a descurcat de minune în rolul tinerei Zita din spectacolul ,,O noapte furtunoasă”. A fost acesta primul pas spre lumea magică a zeiței Thalia. Datorită talentului cu care a înzestrat-o Dumnezeu, la scurt timp a devenit actriță a Teatrului Popular Românesc din Vârșeț. Coșteienii au fost mândri de faptul că o consăteană a lor a devenit membră a acestui teatru.

Povestea Aureliei ajunsă la vârsta respectabilă de 83 de ani este îmbibată cu nostalgia acelor vremuri.

,,Îmi amintesc, de parcă a fost ieri, când m-au vizitat în casa părintească din Coștei doi domni, urmați de Neica. Erau directorul și secretarul Teatrului Popular Românesc din Vârșeț de la acea vreme: Mihai Avramescu și Ion Stanciu. Au venit să-i roage pe părinții mei să-mi dea voie să joc la Teatrul Profesionist. Am fost speriată. M-am întrebat cum să mă prezint în fața acelor domni atât de mari? Cum mă voi descurca? Dar, totul a decurs la modul firesc. Până la urmă, regizorul a fost mulțumit de prestația mea scenică. Printr-o coincidență, primul rol pe care l-am interpretat aici a fost tot al Ziței în spectacolul ,,O noapte furtunoasă”. După aceea, am început să mă descurc în roluri foarte bine. Teatrul a fost deja format. Am avut autobuzul nostru cu care ne-am deplasat la sate. În fiecare sâmbãtã și duminicã trebuia sã fim pe teren. Drumurile de acces spre sate au fost impracticabile. Ne împotmoleam pe drumuri. Stăteam câte două, trei ore până căutau crengi să pună la roți. Colegii mai în vârstă se enervau.

Mariana STRATULAT

Articolul integral îl puteţi citi în săptămânalul „Libertatea”, nr. 15 din 22 aprilie 2017