Ciuda, acel sentiment de părere de rău, invidie amestecată cu supărare sau chiar dușmănie, care îi face pe oameni să ia măsuri la care în situații normale, nici nu s-ar fi putut gândi că ar fi o opțiune pentru rezolvarea unei probleme. Se manifestă în relațiile dintre persoane și de cele mai deseori efectul este nefast, dar devine dureros și cancerigen pentru o societate atunci când ciuda predomină și intră ciuda în relațiile dintre insituții sau diferite organizații, care ar fi firesc dacă nu colaborează, cel puțin să snu se deranjeze reciproc. Atunci când ciuda ajunge la invel inter-statal, are de suferit întregul mapamond pentru că în urma acesteie de cele mai multe ori se ajunge la război. Regula este clară și cunoscută de toți: unde doi se bat, al treilea învinge. Acesta ia caimacul și profită de război, de distrugere în masă și de momente dureroase din viața unei comunități care a ajuns în acea situație numai pentru că avea sau provoca ciudă.

Libertatea este un drept, pe care cetățeanul Terrei în secolul XXI îl respectă poate cel mai mult și este pregătit să lupte pentru el. Libertatea de a alege, de a vota și de a își croi singur soarta, viitorul atât la nivel personal cât și la nivelul comunității căreia aparține. Pe lângă progresul tehnologic, intelectual, noile circumstanțe impuse de globalizare au adus cu ele și o nouă abordare a rolului pe care îl are un stat. Au fost multe mișcări în diferite regiuni de pe Terra în care cetățenii acestora și-au dorit independență față de țara în care trăiau până în acel moment. Este un drept din categoria drepturilor la libertate. Dreptul de a alege liber și de exprimare liberă a unei atitudini. De cele mai deseori aceasta s-a întâmplat în regiunile care au fost mai mult exploatate și defavorizate de statul în cadrul căreia cetățenii regiunii s-au simțit înjosiți, privați de unele drepturi și posibilitatea progresării culturale, economice, sociale…

Ultimul caz este al Cataloniei, regiune spaniolă în care a fost organizat și un referendum la care un număr covârșitori de catalani s-au declarat pentru independența acestei regiuni. Instituțiile spaniole au încercat și cu forțele ordinii publice să stopeze acest referendum, iar pentru ca spiritele să fie calmate insituțile catalane au renunțat să proclame independența și existența Republicii Catalane. Atunci ciuda și-a făcut misiunea ei, oficialii de la Madrid găsind posibilitatea ca să suspendeze instituțiile catalane și să preia administrația acestei provincii spaniole.

Mircea LELEA

Articolul integral îl puteţi citi în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 44 din 4 noiembrie 2017