295 DE ANI DE TRADIȚIE A BERII ÎN BALCANI

Berea, considerată în mod greșit cel mai mare deliciu al bărbaților, a apărut în preistorie – un fapt care vine să sprijine afirmația poetului american John Churdy că ,,fermentarea și civilizația nu pot fi separate una de cealaltă”. Se consideră că prima bere a fost produsă în Mesopotamia. Astăzi aproape că nu există vreo parte a lumii unde berea să nu fie printre băuturile favorite.

Prima berărie din Serbia a fost construită în anul 1722 la Panciova, aceasta fiind și este cea mai veche berărie din Balcani. Primul proprietar a fost Abraham Kapiș, evreu din Bratislava. În timpul războiul turco-austriac din anul 1737 berăria a fost grav afectată, dar producția nu a fost oprită. La vremea respectivă, capacitatea de producție a fost de 3.300 de cofe.

Familia Weifert a cumpărat berărie abia la sfârșitul secolului al XIX-lea și au rămas proprietari până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Au majorat producția anuală la de la 31.000 de hectolitri, cât s-a produs până în ajunul Primului Război Mondial, la 40.000 de hectolitri. La vremea aceea, berăria din Panciova a avut cea mai modernă tehnologie de producție în Europa.

George Weifert

De la începutul secolului XX s-au produs două feluri de bere: obișnuită, de culoare roșie și așa-numita bere pentru export. Până la sfârșitul veacului al XIX-lea, când a fost înființată berăria ,,Ignjat Bailoni i sinovi”, familia Weifert nu a avut concurență serioasă.

La expoziția mondială de la Paris din anul 1889, berea lui Weifert a fost premiată cu medalia de aur pentru calitate. În secolul XX au apărut mai multe berării germane, iar în 1904, din cauza concurenței crescânde, Weifert și Bailoni și-au împreunat forțele. La sfârșitul Primului Război Mondial berăria, în fază avansată de degradare, a fost reconstruită și repusă în funcțiune, dar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au urmat confiscarea și naționalizarea. În anul 1977 fabrica a fost relocată în cartierul Kotež. Aici a funcționat până când a fost privatizată. În anul 2003 fabrica de bere pancioveană a fost vândută berăriei turcești ,,Efes Pilsen”, care după ce s-a unificat cu ,,Heineken” a constatat că aceasta nu poate satisface nevoile pieței. În anul 2008, berăria din Panciova a fost închisă.

Prima berărie cu producția manuală

În contextul producției de bere în Serbia, amintim că în anul 1839 morarul Ceh Vainhapal din Sremska Mitrovica a primit autorizație de la cneazul Miloš Obrenović pentru deschiderea unui mic atelier de fermentare a berii. Capacitățile au fost modeste, iar munca manuală, motiv pentru care atelierul a fost denumit ,,berărie manuală”.

Valentin MIC

Articol integral citiţi în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 39 din 30 septembrie 2017