Atelierul de Producţie „FerOil Serbia” este prima fabrică ecologică din Comuna Alibunar unde se prelucrează resursele regenerabile din care se produce biodieselul, combustibil utilizat pentru funcţionarea maşinilor şi utilajelor industriale. Acest proiect este menit programului de incluziune socială a populaţiei rrome şi va contribui la revitalizarea economiei locale.
Prezentarea acestui proiect a avut loc la sediul fabricii, situată pe un teren amenajat în cadrul fostei Cooperative Agicole „Napredak”, festivitate la care au participat reprezentanţii autoguvernării locale, în frunte cu primarul Comunei Alibunar, Predrag Belić, precum şi managerul acestei firme, Srećko Radovanović, în atelierul căruia „InPak” din Banatski Karlovac se produc utilajele pentru prelucrarea reziduurilor naturale.
– Pe această cale doresc să-mi exprim satisfacţia pentru sprijinul financiar acordat din partea oficialităţilor Uniunii Europene la realizarea acestui proiect menit incluziunii sociale a populaţiei rrome care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul Comunei Alibunar. De asemenea mă simt foarte bucuros şi pentru faptul că avem posibilitatea de a vă prezenta primul atelier pentru producţia de combustibil regenerabil, acesta fiind utilizat în motoarele autobuzelor folosite în transportul public al elevilor navetişti. În noul atelier de producţie a biodieselului vor fi deschise câteva posturi de muncă, unde vor fi angajate câteva persoane de naţionalitate rromă. Prin asigurarea acestor noi posturi de muncă de care pot beneficia persoanele vulnerabile, autoguvernarea locală demonstrează că este o comunitate responsabilă. Pe această cale doresc să mulţumesc Asociaţiei Civice „Leader plus” care este realizatorul acestui proiect, precum şi reprezentanţilor Comunei Cuvin, care sunt partenerii noştri şi, nu în ultimul rând, reprezentanţilor Uniunii Europene şi ai Companiei „GIZ”, care ne-au oferit ajutorul necesar în realizarea acestui proiect de importanţă vitală, a conchis preşedintele Comunei Alibunar, Predrag Belić.
Ion MĂRGAN

Articolul integral în săptămânalul ”Libertatea” din 23 septembrie 2017