Sfântul lăcaş este pilonul creştinităţii

Începuturile vieţii creştine pe pământul românesc stau sub semnul activităţii Sfântului Apostol Andrei. Cronicarii vremii ne spun că în aceste părţi credinţa creştină a pătruns prin predica unor episcopi şi preoţi sosiţi din ţările româneşti. Simbioza dacilor cu romanii a însemnat formarea poporului român, unitatea făcându-se concomitent cu naşterea duhovnicească a poporului nostru spre viaţa în Hristos Cel Înviat. De aceea, românii s-a născut creştini.

La români, învăţătura creştină n-a fost impusă de nicio autoritate politică sau de stat, aşa cum s-a întâmplat cu toate popoarele din jurul nostru. Această învăţătură a fost rodul minunat al unei îndelungate lucrări misionare, creştinarea făcându-se din convingere, de bunăvoie şi nu din raţiuni de stat sau altceva. Biserica Ortodoxă a fost dintotdeauna una cu neamul românesc, identificându-se cu toate aspiraţiile acestui neam. A sprijinit şi a binecuvântat, prin cuvânt şi faptă, luptele, jertfele şi strădaniile poporului nostru pentru apărarea pământului strămoşesc. Cercetările arheologice paleocreştine descoperite în numeroase localităţi atestă că în Banat a existat o viaţă creştină încă din primele secole ale erei noastre. Viaţa religioasă a început să înflorească pe timpul guvernatorului Claudiu Florimund Mercy, francez de origine, care a ştiut să influenţeze asupra deşteptării credinţei printre populaţia română de pe aceste meleguri.

Conform datelor expuse de prof. dr. Adrian Negru în monografia ,,Biserica Adormirea Născătoarei de Dumnezeu din Alibunar”, prima biserică la Alibunar a fost construită pe locul actualei mori. Lăcaşul sfânt a fost construit din crengi împletite şi acoperite cu şindrilă, iar sfodul a fost pardosit cu lemn. Până la sfârşitul secolului al XIX-lea, biserica din Alibunar a făcut parte din Eparhia Vârşeţeană, iar începând din anul 1868 a aparţinut Eparhiei Caransebeşului.

După retragerea turcilor din Banat, în 1735 sârbii şi românii din Alibunar şi-au constuit o nouă biserică, una comună. În decurs de aproape 100 de ani, serviciile divine s-au desfăşurat în sârbă şi română. Începând din anul 1854 slujbele în limba română le-au oficiat preotul Filip Jianu şi capelanul Nicolae Jianu.

Ion MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ”Libertatea”, din 14 aprilie 2018