Ziua nationala a Romaniei
Ziua Națională a României

În România interbelică, în săvârșirea momentului istoric al Unirii de la 1 decembrie 1918 era recunoscut aportul Bisericii, alături de istorici, oameni de litere și presă: „Instrucțiunile pastorale ale vlădicilor, sfaturile cronicarilor și istoricilor, versurile poeților, predicile preoților, articolele ziariștilor care au făcut din meșteșugul lor un apostolat, au trezit în sufletul poporului conștiința națională”.

Ziua de 1 Decembrie 1918 a fost numită de mitropolitul Antonie Plămădeală „ziua bucuriei românești, împlinirea marelui vis, regăsirea tuturor românilor în vechile frontiere ale Daciei și ale lui Mihai Viteazul, în România Mare, a cărei unitate, independență, libertate și suveranitate se desăvârșise în vremea noastră, într-un avânt fără margini, cu însuflețire, cu dăruire, cu iubire sfântă pentru moștenirea primită și cu hotărârea de a o lăsa urmașilor și mai frumoasă”.

De Ziua Națională a românilor, citind inscripția de pe Arcul de Triumf din București, continuăm să ne bucurăm că „după secole de suferință creștinește îndurate am ajuns la unitate națională”.

Marea Unire din 1918 a fost și rămâne pagina cea mai strălucită a istoriei românești. Măreția ei constă în faptul că desăvârșirea unității naționale nu a fost opera niciunui om politic, a niciunui guvern, a niciunui partid; ea este fapta istorică a întregii națiuni române, realizată într-un elan izvorât cu putere din adâncul conștiinței unității neamului.

Realizarea unității naționale a românilor într-un singur stat, la sfârșitul Primei Conflagrații Mondiale, trebuie înțeleasă ca o aspirație legitimă și o urmare firească a evoluției conștiinței de neam și a statului național. Sacrificiile ostașilor români pentru eliberarea provinciilor asuprite și pentru întregirea țării sunt tot expresia conștiinței unității de neam, de credință și de limbă, idealul Unirii afirmându-se intens prin eforturi, jertfe și eroism pe câmpurile de luptă din Transilvania și Dobrogea, de pe Valea Jiului și de pe Argeș, ca și pe cele de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Sacrificiile națiunii române în campania anilor 1916 și 1917 au fost răsplătite de izbânda idealului național, în condițiile prăbușirii autocrației țariste și a destrămării monarhiei austro-ungare, precum și în contextul afirmării dreptului popoarelor la autodeterminare pe baza principiului naționalităților.

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ”Libertatea”, nr. 22 din 2 iunie 2018