Peisajele în care marea coexistă cu munții, palatele venețiene și piațetele sunt principalele caracteristici ale localităților de pe coastă. Văzându-le, nu rămâi mirat

de faptul că Boka Kotorska este inclusă pe lista celor mai frumoase golfuri din lume, alături de fiordurile scandinave

Dimineață însorită de sâmbătă la Herceg Novi. Ora 9:30. Soarele încălzește puternic. Cerul și marea – care de care mai albastru și mai frumos. Zici că se întrec. Esplanada Pet Danica se trezește și ea, încă neasaltată de turiști. La magazine sosește presa, iar cei mai harnici turiști își savurează cafeaua de dimineață pe plajă ori înoată, până marea le aparține numai lor. Din baruri se aude muzică lentă. Încă e liniște; dar nu și în port, pentru că peste jumătate de oră pleacă vapoarele care îi vor duce pe turiști spre alte locuri… Plajele din împrejurimi și localitățile de coastă așteaptă să îi uimească, așa cum au făcut de multe ori până acum. Îmbarcarea se face și pe nava care mă duce la Perast și Kotor. Mă așez pe terasa de jos și ocup un loc din care să pot trăi din plin fiecare clipă a periplului, să simt mirosul salin în nări și briza în păr. Ajung pe vapor și turiști din Igalo, întâmpinați de personalul tânăr și amabil.

Forfotă. Se fac deja primele poze. De pe vaporul care se clatină pe mare privesc Herceg Novi. Peisajul mă încântă: în vârf, munții, pe terasa a doua case, hoteluri și vile, iar în partea de jos, esplanada și marea. Se impune cetatea Forta Mare, împrejmuită de leandri și bughenvilii roșii, roz, mov, de palmieri și altă vegetație exotică. E doar una dintre cetățenile care atestă lunga istorie a orașului Herceg Novi, alături de ,,surorile” ei, Sahat kula și Kanli kula, ridicate de turci și cetatea Španjola, construită de spanioli.

Mă trezește din gânduri mișcarea vaporului. Aud conversații în rusă, sârbă, engleză și vocea ghidului care anunță plecarea.

Perast, un loc pentru romantici și visători

Fiordul Herceg Novi deschide golful Boka Kotorska, în ale cărui ape se scufundă munții Orjen și Lovćen. Ne îndreptăm sper Perast. Esplanada Pet Danica, cu lungimea de 19 km, unește localitățile de pe coastă, ele formând astfel un șir neîntrerupt. Le văd de pe mare. Lumea de pe plajă ne salută făcându-ne semn cu mâna. Le răspundem. Rămân în urma noastră peninsula Luštica, strâmtoarea Kumbor, golful Tivat și pasajul Verige. Fiordul Boka Kotorska mai cuprinde și nouă insule, dar nu le văd. În schimb, ceea ce intră în câmpul meu vizual mă încântă: munți cu vegetație abundentă de smarald care împrejmuiesc marea albastră, măreață, tablouri completate de căsuțe din piatră albă cu obloane verzi, construite într-un stil tipic de coastă, pini și chiparoși. Vaporul merge agale și îmi oferă suficient răgaz să mă bucur de peisaj. Adriatica, grandioasă, vegheată de pescăruși, soarele arzător, sunetul inconfundabil al valurilor care se lovesc de vapor și briza prinsă în joc cu părul meu. Altceva parcă nu mai există. Dispare orice supărare, orice sentiment de tristețe. Mă simt fericită.

Stând pe bancă, rezemată de vapor, fără să mai înregistrez altceva decât splendoarea din fața ochilor mei, pierd noțiunea timpului. Mă aduce la realitatea amorțeala pe care o simt în picioare. Mă ridic și plec în partea din față a vaporului. Am făcut-o la momentul oportun. Văd o mică așezare în pantă, atât de mică încât i se vede capătul. Observ și un vechi turn de biserică împrejmuit de palmieri, ce se înalță mult deasupra celorlalte clădiri. E Perast. Vaporul acostează. Cobor. Am la dispoziție jumătate de oră să mă familiarizez cu stațiunea maritimă în care tocmai am sosit.

Perast – un orășel simplu, fără centru nou, izolat de restul lumii, un loc numai bun pentru visători și romantici. Ultima trăsătură este conferită de arhitectura barocă, cel mai bine conservată în estul Adriaticii. În Evul Mediu, orașul Perast a avut 12 familii reputate, iar astăzi urmele lor sunt vizibile în fostele lor palate. O plimbare pe străzile înguste ale orășelului certifică acest fapt, aici fiind înșurite palatele care și astăzi le poartă numele: Zmajević, Visković, Balović… Unele dintre palate au fost transformate în instituții, cum este cazul cu palata Bujović, unde astăzi funcționează Muzeul Orașului. Perast datorează înflorirea sa marinăriei, școala de nautică fiind înființată aici la sfârșitul secolul al XVII-lea, iar apogeul în dezvoltare l-a atins în sec. XVIII-lea, pe când a fost stăpânit de Republica Veneția.

La Perast, atmosfera o face marea, iar strada principală, cu decor de inspirație maritimă, se întinde tocmai de-a lungul mării. Piața centrală găzduiește un mic parc și Biserica Sf. Nicoale cu vestitul turn a cărui înălțime este de 55 m, iar de aici străduțele laterale duc în părți de sus ale orășelului. Aici timpul parcă s-a oprit, iar cadrul pe care îl privesc seamănă cu imaginile slow motion, parcă desprinse din filmele vechi, romantice, a căror acțiune se petrece în orășele italiene medievale din Toscana. Peste tot s-a lăsat tihnă, transmisă și asupra turiștilor care se plimbă cu pași silențioși și conversează încet, până și puținile vehicule traversează artera principală cu calm.

Penelopa Muntenegrului

Perast este un loc ce are puterea să te facă să îți pierzi simțul realității și busola, așa cum puține locuri au. La acest fapt contribuie și legendele care se leagă de numele lui. Vizavi de orășel se află insula artificială Gospa od Škrpjela (insula Maicii Domnului), pe cât de atractivă, pe atât de mistică și, în consecință, atractivă. Există mai multe legende în legătură cu apariția acestei insule. Prima legendă spune povestea a doi frați marinari, care demult, după o furtună, au găsit pe stâncă icoana Maicii Domnului pe care au dus-o acasă.

Marina ANCAIŢAN

Articolul integral îl citiţi în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 38 din 23 septembrie 2017