Vehicul sanitar pentru transportul urgent al pacienţilor

În decursul săptămânii lăsate în urmă, parcul de maşini al Căminului Sanitar din Alibunar a fost reînnoit cu un vehicul sanitar modern menit Serviciului de Urgenţă. Donaţia a fost făcută de către Guvernului Provincial, cu scopul de a se îmbunătăţi calitatea serviciilor medicale.

La festivitatea de înmânare a acestei donaţii a fost prezent preşedintele Comunei Alibunar, Predrag Belić, iar în numele Căminului Sanitar cuvinte de gratitudine au fost adresate de directoarea dr. Dinca Cojocar Dajdea. Cu această ocazie, directoarea Căminului Sanitar a subliniat că vehiculul primit face parte din noua generaţie de maşini specializate şi dispune de întreg echipamentul necesar pentru intervenţii urgente. Vehiculul este dotat cu un set fix pentru oxigen, un purtător pliabil automat, un scaun cardiac, un aparat ECG şi un defribrilator.

. De avantajele acestui vehicul vor profita în primul rând cadrele medicale de la Serviciul de Urgenţă din cadrul Căminului Sanitar, care vor acţiona prompt şi cu un înalt grad de profesionalism pentru salvarea viaţii pacienţilor, a menţionat, printre altele, directoarea Căminului Sanitar din Alibunar.

                                                                                                 Ion Mărgan

Articolul integral îl puteţi citi în săptămânalul ,,Libertatea” nr. 24, din 16 iunie 2018

 

De avantajele acestui vehicul vor profita în primul rând cadrele medicale de la Serviciul de Urgenţă din cadrul Căminului Sanitar, care vor acţiona prompt şi cu un înalt grad de profesionalism pentru salvarea viaţii pacienţilor, a menţionat, printre altele, directoarea Căminului Sanitar din Alibunar.