Renata Jivoin este elevă de clasa a VIII-a la Şcoala Generală „Jovan Jovanović Zmaj” din Panciova. Recent a realizat un succes demn de toată lauda ocupând la geografie locul I în Serbia. Întrecerile au avut loc la Šabac şi la ele au participat cei mai buni elevi de şcoli generale din întreaga ţară. Şi în o astfel de concurenţă talentata Renata Jivoin s-a dovedit a fi cea mai bună cucerind 98 de puncte din cele  100 posibile care i-au adus şi titlul de campioană naţională.

Părinţii domnişoarei Jivoin sunt încântaţi de această performanţă strălucită iar bunicii de la Uzdin  Lnca şi domnul Dănuţ mândri de realizările fascinante a acestei talentate eleve.

Bunicul Dănuţ Jivoin cel care ani de zile a fost preşedintele C.T.M. „Unirea” din anii de glorie a acestui eminent club sportiv ne-a spus despre nepoţica sa că din anul I al şcolii generale şi până în ultimul an la nici un obiect, niciodată n-a primit nici măcar o notă – 4, ci numai note eminente – 5.

Cealaltă nepoţică a soţilor Jivoin este Elena Stoia, alevă de clasa a VI-a a Şcolii Generale „Sf. Gheorghe” din Uzdin. În primăvara aceasta a realizat două succese deosebite. A câştigat pentru a treia oară consecutiv întrecerile comunale de ciclism fiind premiată cu o – bicicletă. Aşa că şi are acasă – trei biciclete câştigate la aceste întreceri. La Concursul Naţional de Ciclism „Ce ştim despre circulaţie”, care a avut loc la Belgrad, recent, Elena s-a plasat pe locul I, urmând să participe la concursul european. Şi tot de curând a fost premiată la concursul literar organizat de Biblioteca comunală din Covăciţa şi aceea şi la proză scurtă şi la poezie!

Articolul integral în săptămânalul Libertatea nr. 22 din 3 iunie 2017