Descoperirea şi prezentarea ultimilor vorbitori ai unei limbi pe cale de dispariţie.
Costa Roşu, ,,Vlahii, istroromânii şi morlacii din zona Mării Adriatice. Istria, Dalmaţia şi Muntenegru”, album monografic.  Fotografii de Todor Ursu şi Igor Ungur. Prefaţă: Nicu Ciobanu. Postfaţă: Ervin Dubrović.  Procesare computerizată: Diana Ocolişan. Prezentare grafică şi realizare tehnică: Marius Roşu. Editura ICRV, Zrenianin – Editura ALTIP, Alba Iulia, România;  228 de pagini.
În copilărie şi în prima tinereţe am fost surprins de fiecare dată când îi auzeam pe vecinii mei vorbind în dialectul local natal, într-o cu totul altă limbă. Faptul că sunt vecinii mei cei mai apropiaţi şi apartenenţi ai unei  alte comunităţi care, pe lângă limba mea,  vorbeşte  un idiom necunoscut mie, a constituit o situaţie pe cât de confuză, pe atât de atractivă. Anii s-au scurs şi auzeam acea limbă neobişnuită pentru mine din ce în ce mai rar. Abia cu puţin timp în urmă,  limba vlahilor din Istria a devenit atractivă pentru grupurile de cercetători  din Croaţia, Italia şi România  şi a atras atenţia opiniei publice. Cercetători au existat şi cu ani în urmă, însă aceştia au rămas izolaţi  şi şi-au desfăşurat activitatea în cercuri restrânse de specialişti. În urmă cu câţiva ani, însă, a început brusc popularizarea unei limbi care era pe cale de dispariţie.  Abia acum a crescut conştiinţa vorbitorilor din acele sate,  unde în urmă cu mulţi ani, puţini conştientizau care le este originea. Printre vlahii din Istria, locuitorii din Jeieni (Žejane), care-şi numesc limba pe care o vorbesc limba jeiană şi ai comunei şuşnievica (Šušnjevica) cu numeroasele sate mai mici, care-şi numesc limba  limbă vlahă, au apărut primele asociaţii cultural-artistice; în Jeiane,  apoi în şuşnieviţa, a fost înfiinţat un ,,atelier’’ special unde, sub formă de cursuri suplimentare, copiii învaţă limba strămoşilor.

Articolul integral în ”Libertatea” nr. 3878, 2017