Locul în care se întrepătrund două culturi și tradiții

Chiar dacă este relativ „tânără”, fiind înființată în urmă cu doar opt ani, Casa Etno „Dinar” din Vârșeț a devenit un brand care îmbogățește oferta turistică a orașului, un fenomen rar care adună vizitatori de pretutindeni, dornici de a-și înnobila sufletele prin spiritul tradiției seculare sârbești. Acest spirit îl puteți simți încă de la intrare, atunci când o să deschideți ușa masivă din lemn și o să pășiți pe pardoselile pavete, în lumina discretă a candelabrelor. Toate cele o să vă introducă într-o atmosferă de poveste și o să aveți impresia că ați călătorit în timp și spațiu, prin istorie.

Interiorul, exterioriul, exponatele care împodobesc această casă și ne oferă senzație de un mini-muzeu tradițional, dar mai ales serviciile de calitate, au contribuit ca acest obiectiv să fie premiat atât lDamir Muncan - manager „Dinar” a nivel național, cât și internațional. Amintim cele mai importante recunoștințe: Premiul pentru Calitate AWARD, conferit, pe data de 27 ianuarie 2014, la Madrid (Spania); Placheta Camerei de Comerț a Voivodinei 2014, pentru calitate și servicii; şi Medalia de Aur la Târgul de la Novi Sad pentru ambianţă și calitate, trei ani consecutiv – 2015, 2016 și 2017.  Casa Etno „Dinar” este concepută în așa fel încât în orice segemnt de activitate să se simtă spiritul tradiției sârbești seculare.

Hrana care se pregătește aici, dar și interiorul ca un segment foarte important, au un singur scop – acela de a promova și cultiva tradiția, ca o parte componentă a patrimoniului cultural. Tradiția trebuie să reprezinte baza a tot ceea ce a realizat un om. Aceasta a fost ideea de bază de la care am pornit atunci când am inițiat o astfel de afacere familială, a proprietarilor Dejan și Goran Zonai – menționează interlocutorul nostru, Damir Munćan, managerul acestei casei, și adaugă: În ultimii ani, se remarcă interesul vecinilor din România, care devin tot mai interesați pentru bucătăria tradițională sârbească. Este un fenomen rar, pentru că pot să spun că ne vizitează într-un număr mare.

                         Mariana STRATULAT

                            Articolul integral îl puteți citi în ziarul „Libertatea” din 17 februarie 2018