Satele bănățene, cu străzile lor lungi și drepte, cu copaci impunători în fața caselor, curți spațioase și grădini cultivate,  din păcate dispar pas cu pas. Multe case sunt goale şi încuiate, așteptându-și cumpărătorii. Cei care au trăit în aceste case, au trecut în lumea umbrelor. Copiii lor sunt stabiliți în alte părți ale țării sau ale lumii și nu mai se întorc. Casele au rămas părăsite.  Nimeni nu mai are grijă de ele. Și sunt multe, foarte multe.
În umbra copacilor îmbrăcați în straie verzi și stufoase, casa bătrânească oftează. A trăit mult, a învins războaie, a văzut multe. Doi îndrăgostiți, care astăzi nu mai sunt, au clădit-o cu dragoste nemaipomenit de mare. E aproape pe jumate în pământ, ascuzându-și acoperișul sub coroana nucului care i-a fost vrednic prieten în tot acest răstimp. Geamurile căsuței  abia se observă, însă,  totuși, se fac vizibile prin simplitatea lor.

                             Localități îmbătrânite

În momentul de față, satele noastre sunt în mare parte formate din populație îmbătrânită, deoarece majoritatea tinerilor pleacă la muncă în orașe sau în străinatate. În sat rămân doar bătrânii și gospodarii. Tinerii, puțini la număr care rămân în sat, se ocupă cu agricultura sau fac naveta la oraș, la locul de muncă. Cândva erau mult mai multe locuri de muncă.   Acum, fiind foarte puține, tinerii sunt nevoiți să plece în orașe mai mari sau în străinătate pentru a-și căuta o slujbă stabilă.

Se vede cu ochiul liber cum satele rămân pustii. Situația continuă să se deterioreze într-un ritm accelerat. Oamenii părăsesc în valuri o țară aflată în derivă. Pe acest fundal sumbru  apare și rata scăzută a natalității. Cei rămași acasă abia  se decid să aibă al doilea copil, fiind siguri că aici nu au niciun viitor. Lipsa de speranță îi determină pe oameni să plece. Această fugă a creierelor are consecințe grave într-o țară ca a noastră, aflată pe drumul căutărilor. Acești oameni pleacă nu pentru că nu și-ar iubi țara și că nu ar fi patrioți, așa cum deseori se vehiculează, ci pentru că și-au pierdut speranța că situația se mai poate îndrepta. Alții au părăsit casa părintească pentru a merge la școală, la studii. Acolo, undeva departe, și-au găsit sufletul pereche, un loc de muncă, un apartament. Au rămas  și nici pământul moștenit nu i-a determinat să se întoarcă.

      Florin RAȘA

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea” din 16 iunie 2018