LIVICA PUTILE, CREATOR ȘI COLECȚIONAR DE LUCRURI FRUMOASE

Dintre numeroasele creaţii frumoase şi valoroase ale româncelor şi românilor noştri, una m-a uimit în mod deosebit. Nu ştiu dacă această descriere poate ilustra în ziar ceea ce am văzut în casa Livicăi Putile din Satu-Nou. De fapt, noţiunea ,,casă” nu se potriveşte cu construcţia care adăposteşte povestea Livicăi. Termenul potrivit este castelul păpuşilor din porţelan.

Într-o zi de iarnă, m-am aflat în lumea basmelor în care m-a îndrumat un prieten bun, iubitor de lucruri frumoase. Mi-a spus că nimeni nu are în casă ceea ce are Livica în căminul ei. De la stradă poţi intui că aci se ascunde o lume deosebită, desprinsă din poveştile românilor care au urmat o altă traiectorie decât cea croită de mentalitatea locului.
În casa Livicăi s-au materializat visele ei de o viaţă. Fiecare colţ al acestui cămin poartă amprenta harniciei şi dibăciei, calităţi care Livicăi nu îi lipsesc. Cu alte cuvinte, totul este încărcat cu farmec, iar fiecare obiect şi detaliu îşi au locul lor.


Povestea Livicăi începe în copilărie, când a primit cadou de la o familie de nemţi o păpuşă numită Măria, pe care a îndrăgit-o. În anul 1965, la vârsta de 22 de ani, Livica a plecat în Suedia, iar mama ei a făcut păpuşa cadou, fără să îşi dea seama că fiica ei va suferi după figurina cu chip de om.

Viaţa şi-a urmat cursul, iar în anul 1975, făcând cumpărături în Jonkoping, Livica a văzut într-o vitrină o păpuşă care a semănat pe deplin cu Maria. şi-a dorit să o cumpere. Răspunsul vânzătoarei, că păpuşa nu este de vânzare, i-a schimbat viaţa şi i-a deschis drumul spre viitorul ei hobby. Livica s-a înscris la un curs de confecţionat păpuşi din porţelan, pe care l-a frecventat în zilele de marţi şi vineri.
Este vorba despre o meserie rară şi costisitoare, care necesită precizie şi migală. Livica spune că cei care fac păpuşi trebuie să se înnarmeze cu multă răbdare dar şi cu deosebită dragoste pentru arta frumosului.

Finalizarea unei păpuşi este un proces deloc uşor, care durează mai bine de zece ore. Mai întâi se confecţionează calapodul din ghips în care se toarnă porţelanul topit şi care ulterior se pune la copt în cuptoare speciale. În felul acesta se obţin capul, picioarele şi mâinile păpuşii. Trupul, de obicei, se face din cârpă sau, în unele cazuri, din porţelan. Hainele sunt cusute manual, după un model stabilit de creator sau la libera alegere. Faţa păpuşii se pictează cu nişte culori speciale.

Valentin MIC
Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ”Libertatea”, nr. 3 din 20 ianuarie 2018