Ajunşi într-o stare avansată de degradare a tuturor segmentelor vieţii minoritare care ţin de păstrarea identităţii culturale şi lingvistice pe aceste meleaguri, ne întrebăm: Cum rămâne cu teatrul? Unde-i teatrul? A cui este vina? Răspunsurile le-au căutat participanţii la cel de-al doilea simpozion consacrat vieţii teatrale de la noi, care s-a desfăşurat pe data de 21 octombrie la Alibunar.

Parţial, răspunsul îl oferă Peter Brook, unul dintre cei mai importanţi regizori de teatru din a doua jumătate a secolului XX, în cartea cu un titlu foarte sugestiv pentru soarta minoritarului nostru – „Spaţiul gol”. Cităm: „Pot să iau orice spaţiu gol şi să-l consider o scenă. Un om traversează acest spaţiu gol, în timp ce un altul îl priveşte şi e tot ce trebuie să aibă loc un act teatral”.

Dacă în ultimii 10, 15 ani s-a creat atâta spaţiu gol în viaţa teatrală, dar şi în celelalte segmente din cadrul aşa-numitor ,,drepturi” pe care ni le garantează legile şi Constituţia, cum este posibil să nu intereseze pe nimeni sala Casei de Cultură din Satu-Nou, unde la luminile scenei s-au născut şi s-au înălţat spre Parnas multe generaţii de actori excelenţi? Această sală stă închisă de aproape un deceniu. Cum e posibil ca Scena profesionistă din Vârşeţ să nu primească niciun dinar la concursurile instituţiilor abilitate, inclusiv ale celor din viaţa culturală a minorităţilor naţionale (dacă mai există aşa ceva)? Cum să ne împăcăm cu alte probleme care vizează în mod direct reuşita unui spectacol de teatru?

Poate că acest ,,spaţiu gol” care ne este sortit trebuie completat cu conţinuturi noi. Poate că trebuie altfel conceput şi valorificat? Sau poate că nu ţine de noi şi de dorinţa noastră de a face teatru?

Avem obligaţia morală şi identitară de a lupta din răsputeri pentru salvarea teatralului

Sâmbătă, 21 septembrie curent, la Alibunar, Uniunea Teatrelor de Amatorilor ale Românilor din Voivodina a organizat al doilea simpozion consacrat teatrului românilor de pe aceste meleaguri. Cu această ocazie, s-au reunit oameni de cultură, buni cunoscători ai scenei amatoriceşti. Toţi au subliniat importanţa existenţei emulaţiilor teatrale din acest spaţiu, fiind vorba despre de Zilele de Teatru ale Românilor din Voivodina. Unul dintre participanţi a accentuat faptul că este necesar să se găsească soluţii pentru salvarea acestei manifestări, deoarece în caz contrar se va stinge şi etnia română pe aceste meleaguri. Noi, românii din această comunitate restrânsă, ne-am asumat obligaţia morală şi identitară de a lupta din răsputeri pentru salvarea teatrului întregii suflări româneşti. Zilele de Teatru sunt moştenirea noastră care există de 45 de ani.

Ionel Turcoane, unul dintre participanţii la simpozion, a accentuat faptul că au fost identificaţi factorii decisivi care generează criza teatrului amatoricesc. În opinia lui, starea actuală în teatrul amatoricesc se reflectă în starea societăţii în care trăim şi care lasă urmări în toate sferele de activitate. După cum a constatat Ionel Turcoane, cultura românilor de pe aceste meleaguri este în stare alarmantă şi de aceea este nevoie de soluţii urgenţe. În primul rând, este necesară reanimarea vieţii culturale în localităţile cu o bogată tradiţie teatrală, precum Nicolinţ, Satu-Nou, Sân-Mihai sau Seleuş. Din păcate, în aceste sate teatrul s-a stins sau se face ocazional. După părerea lui, ar fi două soluţii: motivarea tinerilor şi susţinerea financiară a trupelor de actori. Turcoane a afirmat că trebuie ridicată calitatea evaluării spectacolelor, dar că pentru aceasta este nevoie de un regizor profesionist. Ionel Turcoane mai spune că din ce în ce mai puţini tineri joacă teatru şi tot mai puţine persoane se ocupă de reluarea teatrului în sate. Pentru continuarea vieţii teatrale în localităţile noastre, fiecare dintre noi trebuie se depună un efort mai mare, dar, în mod deosebit tinerii trebuie atraşi spre teatru – este de părere Ionel Turcoane.

Dimitrie Miclea

Dimitrie Miclea a vorbit despre modalităţile de înbunătăţire a stării actuale în teatrul românilor de pe aceste meleaguri. El a menţionat că în momentul de faţă sunt mai mulţi factori care generează criza teatrului de amatori. Primul factor este modul de viaţă în care trăim: suntem înconjuraţi de tot felul de reţele de socializare, de televiziune, cafenele, Internet. Dimitrie Miclea consideră că în astfel de condiţii tinerii cu greu pot fi atraşi spre teatru şi repetiţii. Al doilea factor, după spusele lui Miclea, este găsirea unei persoane care să-şi poată asuma obligaţia de relua teatrul într-o localitate.

O altă problemă cu care ne confruntăm la ora actuală se referă la grija instituţiilor de stat faţă de căminele culturale. Majoritatea sunt în stare avansată de degradare, fără încălzire şi fără un spaţiu adecvat pentru organizarea repetiţiilor. Al treilea factor, ă cum a constatat Dimitrie Miclea, este asigurarea surselor necesare pentru menţinerea teatralui. Dacă ne-ar surâde norocul să rezolvăm primii doi factori, trezirea interesului pentru teatru printre tineri,respectiv asigurarea spaţiului adecvat pentru reluarea repetiţiilor, rămâne sub semnul întrebării asigurarea surselor, a afirmat Miclea.

Care ar fi soluţiile pentru depăşirea crizei în teatru? Dimitrie Miclea propune motivarea tinerilor pasionaţi de teatru, implicarea cadrelor didactice şi a activiştilor culturali cu experienţă în domeniu. A doua soluţie constă în asigurarea spaţiului pentru repetiţii şi premieră. Mai mult decât atât, este nevoie de revigorarea societăţilor culturale sau înfiinţarea unor asociaţii noi. Nu în ultimul rând, trebuie asigurată asistenţă financiară, pentru că un regizor profesionist nu poate fi angajat fără bani, iar calitatea spectacolului va lăsa de dorit.

Constatarea noastră este că evenimentele care ţin de teatru ne-au rămas moştenire şi că trebuie duse mai departe cu orice preţ.

Ignoranţa statului şi animozităţile noastre, orgoliile, lipsa de înţelepciune, ne împing spre declinul final

Nicu Ciobanu

Nicu Ciobanu, preşedintele consiliului artistic al Scenei în limba română din cadrul Teatrului ,,Sterija” din Vârşeţ:

Din păcate şi teatrul este dependent de mersul societăţii ca întreg. Criza şi toate problemele care apar în sfera creaţiei sunt generate de o criză nu neapărat materială, cât de una politică şi de dezinteresul actualei garnituri politice faţă de realitatea minoritarului român. Criza care actualmente există şi în climatul teatral românesc din Voivodina, dar care durează de câţiva ani, vizează întreaga comunitate românească, nu doar pe cei care sunt conectaţi la acest segment al creaţiei scenice, firesc pentru că acea criza poate să genereze declinul în afirmarea şi confirmarea identităţii naţionale, a fiinţei naţionale ca întreg, teatrul fiind o componentă deosebit de importantă în ceea ce prezintă cultura şi creaţia românilor din Banatul sârbesc. Noi trebuie să înţelegem viaţa teatrală drept o moştenire civilizatorică deosebit de importantă, necesară. Zilele de Teatru… există de 45 de ani. Avem o obligaţie morală să continuăm această manifestare şi prin ea să susţinem arta scenică. E necesar să se depăşească ignoranţa instituţiilor statului sârb, dar şi acele animozităţi, orgoliile deşarte, dezinteresul… cei care sunt responsabili de viaţa teatrală sunt chemaţi să ofere soluţii viabile. Pe de altă parte, dacă apelăm la memorie şi experienţa amară cu politicul din această ţară cam ne putem da seama unde ar putea să ne fie capătul pentru că, să nu uităm, am mai avut un teatru profesionist, în anii 50, pe care l-au stins. Astăzi, de peste 10 ani pe lângă Teatrul ,,Sterija” din Vârşeţ funcţionează Scena profesionistă în limba română, iar prin neacordarea sprijinului din partea Secretariatului de Cultură şi a Ministerului republican se confirmă dezinteresul statului, însă şi faptul că experienţa şi temerile noastre sunt întemeiate. S-ar putea întâmpla ca şi această Scenă să aibă aceeaşi soartă ca şi teatrul profesionist de pe vremuri. Cred că viaţa culturală românească trebuie să fie în vizorul şi în atenţia tuturor românilor. În primul rând, a intelectualilor români, dacă există şi să fim preocupaţi de acest important segment al vieţii culturale, nu de a înfiinţa mici bisericuţe, nu de a concepe căi care duc la divizare, nu de a ne pregăti pentru ca să demonstrăm cuminţenia care nu există şi să revenim la anii 90 ai secolului trecut.

Valentin MIC, Mariana STRATULAT; Ion MĂRGAN, Dan MATA

Articolul integral îl puteţi citi în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 44 din 4 noiembrie 2017