Psihologii ne atrag atenţia că trăim într-un stres continuu, iar din această cauză uităm să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Pe parcursul unei zile există anumite sentimente sau stări emoţionale care să ne pot seca de energie.

„Sunt absolut uluit cât de mulţi oameni îşi strică ziua de azi pentru ziua de ieri.” (Gary Chapman)

Vesna Belgea din Alibunar: Unicul lucru care nu aş dori să îmi aducă neplăceri în viaţă este eventuala declanşare a unui război de mari proporţii. Generaţiile mai în vârstă s-au confruntat cu asemenea tragedii şi de aceea nu aş dori să se repete vreo situaţie dezastruoasă. Războaiele nu au adus nimănui niciun bine, ci doar rele, şi de aceea nu doresc să le simtă nimeni pe pielea sa. Un al lucru care poate că m-ar şoca, ar fi majorarea preţurilor la toate produsele de pe piaţă, ceea ce este cel mai mare şoc pentru oamenii de rând care duc o luptă crâncenă cu ziua de mâine. Nimeni dintre noi nu poate şti ce ne aduce ziua de mâine. De aceea e bine să ne gândim doar la ceea ce ne înconjoară şi ne face fericiţi, măcar pentru o clipă.

 

 Aurel Murgu, consilier în Adunarea Comunală: Cel mai trist lucru referitor la situaţia actuală din ţară, este acela care ne face să medităm serios asupra faptului că satele noastre îmbătrânesc, iar tinerii ne părăsesc şi pleacă cu familiile în mediul urban. Este trist dar şi un lucru care ne şochează tot mai mult, că satele noastre rămân pustii, iar pământul nostru strămoşesc devine paragină. Dacă statul ar schimba puţin din politica de popularizare a ţinuturilor de la sat, poate că ar fi salvată situaţia, însă pe acest plan nu trebuie să existe nicio derutare. După părerea mea, există o soluţie dacă s-ar modifica prescripţiile de lege care ar face posibilă să avem viaţă sănătoasă în mediul rural şi dacă s-ar crea condiţii favorabile pentru tinerii care au rămas să-şi trăiască viaţa la sat. De aceea trebuie să facem tot posibilul ca să nu permităm celor tineri să-şi părăsească vatra strămoşească şi să plece în alte părţi, unde nu pot să-şi întemeieze o familie, familia fiind lucrul cel mai de preţ şi sfânt pentru noi, indiferent unde trăim.

Stefania Roxa din Straja: Nu am avut șoc în viață și cred că nimic nu m-ar putea șoca, însă dacă trebuie să scot ceva în evidență, aceasta ar fi lumea schimbătoare. Am întâlnit oameni care azi se comportă într-un fel, iar mâine în altul. Unii pleacă și se întorc peste cinci sau zece ani, total schimbați. Azi te iubesc, mâine te batjocoresc. Când nu te aștepți de la o persoană să se comporte într-un anumit mod, chiar este șoc, nu îți vine să crezi așa ceva. Unele persoane ne pot șoca prin fapte sau prin vorbe. Lumea s-a schimbat, mai ales în zilele de azi, și asta mă șochează cel mai mult.

 

 

 

Georgel Micșa din Coștei: În momentul de față sunt două chestiuni care m-ar putea șoca. Prima, să primim cetățenie fără pic de trudă. Să fim chemați noi de autoritățile de la București, să ne zică „sunteți români”, contribuiți la păstrarea românismului, este nedrept să nu aveți cetățenia română. Cea de-a doua chestiune este să fim primiți în Uniunea Europeană în cel mai scurt timp posibil. Să ni se zică: Serbia merită să intre în UE. Vreți să intrați? Deci, raportat la realitatea noastră, aceste două chestiuni mă pot șoca. Și îmi doresc să mă „șochez” în acest mod cât de curând.

 

 

Păun Bereș, Zrenianin: Faptul ca şi în oraşul în care trăiesc de 33 de ani, după atâta timp, apa potabilă din apeduct să se consume fără a conţine arsen. Apoi, românii din Serbia să primească şi cetăţenia română, ca apreciere a meritului că şi-au păstrat graiul, etnia şi cultura românească, ca pe mai departe să nu fie nevoiţi să se declare maghiari, bulgari, croaţi, slovaci…, numai ca să poată intra în UE. Într-un cuvânt, să avem ţară-mamă care sprijină minoritatea română în Serbia, să nu mai fim în România sârbi, iar în Serbia români.

 

 

 

Gligor Rașa din Torac: În ziua de azi nu m-ar mai putea șoca nimic. Situația este de așa natură că ne-am învățat să trăim într-un sistem în care alții decid în locul nostru. Ceea ce pare șocant în alte țări, la noi este normal. De câțiva ani ne-am obișnuit cu traiul la marginea existenței. Este ”normal” să supraviețuiască o familie cu patru sau cinci membri de la un salariu la altul, dar este imposibil să pui ceva la o parte, pentru a face renovări în casă sau să pleci în vreo călătorie cu familia. Deciziile care le aduc cei de la conducere, oricât ar fi ele de șocante, pentru mine nu mai sunt șocuri mari. Trebuie să ne căutăm de treaba noastră personală și să tăcem, că alta nu putem face. Dacă e bine așa sau putem noi schimba ceva – nu știu, dar aștept un viitor mai bun.