Biografia Rodicăi Ursulescu-Miličić, lingvist şi asistent universitar la Departamentul de Limba şi Literatura  Română al Facultăţii de Filosofie din Novi Sad, este mai bogată cu o distincţie: Premiul ,,Cartea anilor editoriali 2015 şi 2016” a Editurii ,,Libertatea”. Cartea premiată este ,,Contacte lingvistice româno-sârbe”, studiate prin prisma analizei constrastive, un procedeu lingvistic în care la similitudini şi deosebiri între două sau mai multe limbi se ajunge prin compararea sistematică a descrierii acestor limbi, dar care mai include teoria traducerii şi analiza greşelilor.
Rodica Ursulescu-Miličić are o bogată fişă biografică. Între altele, este şi traducătoare, autoare a unui număr însemnat de studii de specialitate şi membră a Comisiei pentru elaborarea şi evaluarea testelor pentru competiţiile la limba română ale elevilor claselor a VII-a şi a VIII-a.

– Sunteți laureata Premiului ,,Cartea anilor editoriali 2015 și 2016”. Ce părere aveți despre premii?

– Înainte de a răspunde la întrebarea dvs. aș dori să mulțumesc Casei de Presă și Editură ,,Libertatea” pentru faptul că mi s-a oferit posibilitatea ca această carte să vadă lumina zilei. Le mulțumesc domnului director Nicu Ciobanu și redactorului Editurii, domnului Vasa Barbu pentru că au decis ca și cărți din domeniul limbii, lingvisticii în general, criticii literare….să fie introduse în planul editorial, ceea ce în urmă cu mai mulți ani nu era cazul. S-au tipărit în general cărți de poezie, romane, traduceri, note de drum, reportaje…Situația s-a schimbat, spre bine, bineînțeles. Acum și cercetătorii din diferite domenii ale limbii și literaturii își pot prezenta cititorilor munca depusă, care durează, pot liber spune și mai mulți ani. Să revin la întrebare…Ce părere am despre premii?…Până în momentul de față am primit mai multe premii, însă niciodată pentru munca mea profesională. Erau premii pentru unele lucrări scrise la școală, pentru activitățile mele extrașcolare, cum sunt dansul, actoria… apoi premiul Fundației de Etnografie și Folclor al Românilor din Voivodina, pentru întreaga activitate, însă acest premiu – și asta spun sincer – are o însemnătate deosebită pentru mine. În primul rând,  îl consider ca o recunoștință pentru munca mea depusă în decurs de mai mulți ani de cercetare în acest domeniu, al analizei contrastive, respectiv relațiilor româno-sârbe în domeniul lingvisticii. De multe ori, poate considerăm că atunci când primești un premiu, nu mai trebuie să te străduiești să continui munca. Dimpotrivă, acest premiu pentru mine înseamnă că trebuie și mai mult să lucrez, să justific tot ceea ce am realizat până în prezent. Nu în ultimul rând, trebuie să mulțumesc și juriului, care a decis că această carte merită să fie premiată.

– De unde vine preocuparea pentru studiul contactelor lingvistice româno-sârbe prin prisma analizei contrastive?

– Ideea care m-a călăuzit să elaborez această carte au fost, în primul rând, relațiile tradițional foarte bune între poporul român și poporul sârb, două popoare vecine. Intenția mea a fost să demonstrez că și în domeniul lingvisticii, la fel ca și în alte domenii, există multe apropieri și chiar similitudini. Am încercat, în mai multe lucrări prezentate la simpozioane și reuniuni științifice, în țară și străinătate, dar și în lucrări încă nepublicate, să arăt justețea, prin comparații, a unei asemenea afirmații.
Consider că pentru lucrările pe care le public în această carte am avut pregătirea de specialitate necesară, dat fiind că am absolvit, la Facultatea de Filosofie, Universitatea din Novi Sad, limba și literatura română și limba și literatura sârbă. Poate ar fi interesant de amintit că în cele 12 clase de școală generală și liceu, doar clasa I am terminat-o, la București, unde mă aflam cu părinții, în limba română. Toate celelalte clase le-am frecventat în limba sârbă. Este de înțeles faptul că în timpul școlarizării nu am învățat limba și literatură română, nu mi-am făcut cunoștință cu istoria, cultura și, în general, spiritualitatea poporului român, dar această lacună am recuperat-o în mod individual. Anume, în familie vorbeam în limba română, iar biblioteca foarte bogată a părinților mei mi-a oferit numeroase cărți în limba română din domeniul limbii și literaturii, istoriei și din alte domenii.
Studierea limbii și literaturii române și limbii și literaturii sârbe, la Novi Sad și după aceea angajarea la Departamentul de Limba și Literatura Română de pe lângă Facultatea de Filosofie din acest oraș, precum și activitatea îndelungată de translator la reuniuni științifice internaționale și la diverse întâlniri ale delegațiilor din Serbia și România, m-au ajutat să-mi perfecționez ambele limbi și să-mi îmbogățesc în permanență cunoștințele.
Cartea cuprinde mai multe lucrări, dintre care majoritatea au fost prezentate la simpozioane și reuniuni științifice la noi și în străinătate – la Novi Sad, București, Timișoara, Bratislava, Sarajevo.
Primul capitol este, în realitate, o mică parte din teza de magisteriu, tema fiind dedicată exprimării spațiului în cele două limbi, română și sârbă. Celelate capitole sunt lucrări din domeniul morfosintaxei, lexicologiei, frazeologiei și traducerii. O lucrare, după părerea mea interesantă, este o analiză a ipotezei în care pe lângă cele două limbi, româna și sârba, este comparată și limba franceză.
Firește că lucrările de acest gen, aș putea spune, nu sunt destinate în prea mare măsură publicului mai larg, ci în primul rând unui cerc restrâns de persoane pe care le interesează lingvistica sau se ocupă cu ea.

– Ce oferă în plus analiza contrastivă față de alte instrumente de analiză lingvistică?

– Limba se schimbă zilnic, astfel că și modalitățile de analiză a ei se dezvoltă continuu. După cum am menționat și în partea introductivă a cărții, începuturile studierilor contrastive sunt legate de sfârşitul secolului XIX. Calea evolutivă a studierilor contrastive poate fi împărţită în trei perioade: cea tradiţională, care durează până la Războiul al Doilea Mondial cu comparaţii parţiale a câtorva limbi; cea clasică, care durează până la mijlocul anilor şaptezeci ai secolului XX şi în care se produce o dezvoltare puternică şi o muncă organizată mai amplă, şi cea modernă pe care o caracterizează extinderea studiilor contrastive, obţinerea statutului academic, elaborarea multiplă a problemelor teoretice vizând contrastivitatea şi în care se organizează activitatea referitoare la numeroase proiecte în întreaga Europă. Analiza contrastivă reprezintă un procedeu lingvistic în care la similitudini și deosebiri explicite între două sau mai multe limbi se ajunge prin compararea sistematică a descrierii acestor limbi.
Pe lângă analiza contrastivă, lingvistica contrastivă include și teoria traducerii și analiza greșelilor. Pe un teritoriu tot mai mare pe care îl ocupă științele lingvistice locul analizei contrastive și raporturile și punctele de tangență ale sale cu alte discipline lingvistice trebuie căutate în lingvistica descriptivă și cea generală, respectiv pe plan macrolingvistic, pe de o parte, și neurolingvistic, psiholingvistic, sociolingvistic, etnolingvistic și al lingvisticii aplicate, respectiv pe planul microlingvistic pe de altă parte, în cadrele lingvisticii aplicate în analiza greșelilor și teoria traducerii, respectiv la cursurile de limbi străine și procesul de traducere. Deci, după cum vedem, analiza contrastivă este un instrument complex, care include cunoașterea mai multor domenii lingvistice, însă este un instrument bun pentru contrastarea în general a limbilor.

– Când vorbim despre contactele lingvistice româno-sârbe, ajungem neapărat și la bilingvism. Cum ne avantajează și cum ne afectează  bilingvismul?

– Bilingvismul poate fi abordat dintr-o multitudine de puncte de vedere. Bibliografia internațională consacrată problemelor bilingvismului este destul de bogată și reunește investigații întreprinse, de regulă, izolat, din mai multe perspective: cea strict lingvistică, apoi cea psihologică și psiholingvistică, și până la cea sociologică și sociolingvistică.
Astfel, în cazul în care cercetătorul privilegiază de perspectiva lingvistică, bilingvismul este analizat prin prisma contactelor dintre limbi, adică prin prisma interferenţei, fenomen care îşi găseşte reflectare în vorbirea persoanelor bilingve.
Referindu-se la geneza bilingvismului, specialiştii fac distincţie între individul care a studiat simultan două limbi şi cel care a studiat o a doua limbă (limba secundă) după însuşirea unei prime limbi (limba primară), aceasta fiind, de regulă, limba maternă. Din acest punct de vedere, primul va fi considerat bilingv, iar al doilea diglot. Bilingvul utilizează, cu măiestrie, ambele coduri lingvistice, pe când diglotul manipulează, cu mai multă uşurinţă, limba maternă. În funcţie de gradul de cunoaştere şi de utilizare a sistemelor lingvistice respective de către locuitori, bilingvismul poate fi activ (ambele idiomuri sunt atât înţelese, cât şi utilizate efectiv) sau pasiv (unul dintre coduri este numai înţeles, fără să fie utilizat).
În funcţie de originea sa, bilingvismul poate fi repartizat în trei categorii: natural (rezultat al căsătoriilor mixte ori al contactului cu alte popoare – în localităţi multilingve şi / sau în apropierea frontierelor care despart două arii lingvistice distincte); voluntar (dobândit din dorinţa indivizilor, în general, fără să existe condiţiile expuse mai sus) şi decretat ( impus la nivelul comunităţii lingvistice împotriva dorinţelor cetăţenilor).
Eu personal mă consider o persoană bilingvă în adevăratul sens al cuvântului. Și mă bucur că este așa, cred că e un avantaj pentru mine.

– Care vi se par cele mai grave greșeli de exprimare la vorbitorii nativi de română din Voivodina?

– Fără a subaprecia pe nimeni, pot afirma că, din păcate, corectitudinea vorbitorilor nativi de limba română în Voivodina lasă de dorit. Pe de altă parte, este și firesc ca românii din aceste spații să vorbească în grai. Însă, atunci când ar trebui să se exprime în limba literară, atunci când se află în instituții cum sunt școala, biserica, mass-media etc. ar trebui să se străduiască să se exprime în limba română literară. Deseori, însă, aceasta nu se întâmplă și tot mai mult în comunicare se folosesc cuvinte sârbești (uneori e pusă doar o terminație specifică limbii române) și se ajunge la calcuri lingvistice. Aceasta este specific pentru lexic, iar când e vorba de gramatică, apar greșeli la conjugarea verbelor, mai ales la timpul prezent. Se întâmplă că românii de aici cunosc expresia în limba română, dar în comunicare cu alții, considerând că nu o să-i înțeleagă, se exprimă în limba sârbă. Regretabil este faptul că majoritatea tinerilor, nu numai că nu vorbesc limba literară română, ci nici în grai, folosind în cea mai mare parte a cazurilor cuvinte și expresii sârbești.

– Se spune că portalurile cu limbaj simplificat și comunicarea pe internet fără întrebuințarea diacriticelor ar fi printre principalele cauze ale degradării calității limbii. Ce schimbări ați observat d-voastră?

– Da, din păcate tot mai multe portaluri folosesc alfabetul fără diacritice. Și sigur, sunt de acord că aceasta degradează calitatea limbii. Pe mine personal nu mă deranjează prea mult, în sensul înțelegerii unui text. Însă, în munca cu studenții folosim des Internetul, pentru unele explicații, nedumeriri… texte pe care le preluăm de pe site-uri să le traducem… și textele fără diacritice prezintă o problemă, mai ales pentru studenții care învață limba română ca limbă străină. Pur și simplu, le este greu să se descurce. Este o muncă în plus pentru mine ca toate aceste texte să le corectez. Pe de altă parte, comunicarea pe Facebook sau alte rețele sociale…este la un nivel foarte scăzut. Aici mă refer în primul rând la limba română, se scrie fără majuscule, fără cratime… fără articolul hotărât, se pune cratimă acolo unde nu trebuie pusă, mai ales la viitor (de ex. v-a veni)…Nici când este vorba de limba sârbă nu este situația mai bună și devenim conștienți de faptul câtă lume în țara noastră nu cunoaște ortografia de bază.

– Cum apreciați corectitudinea exprimării în limba română la elevi și studenți?

– Noi la Departamentul de Limba și Literatura română avem și studenți români, însă și de alte naționalități care învață limba română ca limbă străină. Cei care sunt români vorbesc mai mult în grai, iar cei care nu cunosc limba română învață limba literară de la început. De multe ori ne confruntăm cu problema pe care o au studenții români, să uite de exprimarea lor în grai. Însă, cred că prin munca zilnică a tuturor colegilor de la Departament reușim, până la urmă, să formăm cadre care se pot exprima literar și care, spre bucuria noastră, își găsesc un post corespunzător de muncă.

– Cum comentați faptul că anul acesta niciun elev de clasa a VII-a nu s-a calificat la etapa republicană a Olimpiadei de Limba Română şi Cultura Exprimării? A cui e vina?

– Sincer, nu pot răspunde la această întrebare…A cui e vina?… Pur și simplu, anul acesta așa s-a întâmplat. Eu personal nu am participat la competiția regională. Am fost în comisie doar la competiția republicană. Sunt uneori generații mai bune de elevi, uneori mai slabe.
Profesorii lucrează la fel cu toți candidații, iar întrebările din acest an nu au fost mai grele sau mai complicate decât în anii precedenți. Consider că trebuie să evidențiez ceva… realitatea noastră este că avem tot mai puțini copii în școli. Cei care sunt buni, participă la multe alte competiții, la diferite obiecte şi nu au timp îndeajuns să se pregătească pentru toate. Poate şi aceasta este un motiv.

Interviu realizat de Marina ANCAIȚAN

Articolul integral îl găsiți în Libertatea din 1 iulie 2017