– Cetăţenii Serbiei vor trăi mai bine în anul 2018, a declarat premierul Ana Brnabić, evidenţiind că este sigură că toţi cetăţenii care privesc lucrurile în mod obiectiv, văd progresul din fiecare segment al societăţii.
– Avem o micşorare a şomajului. Astăzi este de cca. 12 procente, care este mare şi în continuare, însă este pe jumătate mai puţin decât în anul 2013 – a indicat Brnabić şi a adăugat că speră că în anul 2018 cota şomajului va fi sub zece procente. Vom continua în acest ritm şi eu sper ca în anul 2018, vom înregistra o cotă mai mica de 10 procente, ceea ce este întra-devăr un succes mare – a spus Brnabić.
Dânsa a reamintit că anul acesta s-a ajuns la majorarea preţului minim al muncii cu zece procente. 

– Ne vom trudi ca şi în anul 2018 să continuăm această tendinţă, însă aceasta va depinde cu precădere de Sindicate şi de angajatori – a amintit Brnabić. Dânsa a reamintit că sunt destul de bune indicele în privinţa antreprenoriatului, în primul rând când este vorba despre micşorarea impozitului pentru începători.
La fel a accentuat că în anul 2018 s-a ajuns şi la majorarea salariilor în sectorul public, precum şi la majorarea pensiilor.
În concluzie, dânsa a relevat că aşteaptă o viaţă mai bună în anul 2018.

Tiberiu LĂPĂDAT

Articolul îl puteți citi integral în săptămânalul „Libertatea”, nr.52-1 din 30 decembrie 2017 – 6 ianuarie 2018