Cetățile, mistice, cu ruine fioroase, tăinuiesc istoria și recompun, cu fiecare piatră, timpuri glorioase. De secole, stau de veghe și știu să spună povestea trecutului căruia i-au supraviețuit. Dacă plecăm urechea, vom auzi legende despre oameni, popoare, culturi, civilizații…Fortărețele ne oferă privilegiul să trăim o încleștare a timpurilor, să ne purtăm pașii prin locurile care odată au palpitat și care astăzi mai există doar în poveștile țesute în șirul secolelor.

Dacă vă tentează un asemenea periplu, el poate începe la cetatea orașului Smederevo, a cărei istorie datează din Evul Mediu, când despotul Đurađ Branković a început să construiască noua capitală a Serbiei apropiată de urbele moderne, care să nu fie numai un castru. Nu întâmplător fortăreața a fost ridicată aici: legenda spune că despotul a primit în vis un ordin că noul oraș trebuie să fie așezat pe malul râului. Astfel, a poruncit ca urbea să fie construită la gura de vărsare a râului Jezava în Dunăre. În scurt timp, Smederevo a devenit un centru politic, religios, cultural și economic important; dar și-a păstrat acest statut numai în primele trei decenii de existență, între anii 1428 și 1459; an în care a căzut sub stăpânire turcească, deși mult timp a rezistat asediilor. Este momentul care a însemnat sfârșitul statului sârb medieval.

Cât despre fortăreață, aceasta s-a păstrat într-o stare foarte bună până când în 1941 a fost avariată, împreună cu o bună parte a orașului, de o puternică explozie a muniției pe care germanii puseseră sechestru și care a aparținut Armatei Iugoslave Regale. Motivul exploziei nu este cunoscut nici astăzi, iar numărul estimat al victimelor este de 2.500.

Cetatea din Smederevo este ultima mare operă arhitectonică a Serbiei medievale. Este clădită cu piatră adusă din Viminațium, de pe muntele Kosmaj și de la cetatea Ram. Mulți lucrători au murit de surmenaj, iar poporul a învinuit-o pe Irina, soția despotului Đurađ, atribuindu-i epitetul ,,blestemata”.

Aceasta nu este singura legendă care se leagă de numele Irinei. Se spune că înainte de asediul cuceritorilor, ea ar fi îngropat în interiorul cetății comoara care nicioadă nu a fost găsită. Totuși, arheologii au găsit, în 2012, mormântul unei nobile cu bijuterii din Evul Mediu de valoare inestimabilă. Obiectele din ceramică și armele medievale, care la fel atestă istoria cetății și al căror număr nu este precis cunoscut, pot fi văzute la muzeul orașului Smederevo.

Nu vă place istoria, însă doriți să petreceți o zi în care să vă rupeți de rutina zilnică? Și în acest caz cetatea din Smederevo are ce să vă ofere. Spațiile verzi, pistele pentru plimbat, priveliștea asupra Dunării și liniștea cumplită care domină așezământul sunt suficiente motive să vă simțiți atrași de acest loc. Iubitorii de cultură nu vor rata festivalul de teatru ,,Tvrđava teatar“, care se organizează în sezonul estival. În septembrie, cetatea se trezește din nou la viață datorită celui mai vechi festival de vin și struguri din țară – ,,Smederevska jesen”.

Localitatea Ram respiră prin cetatea sa

Următoarea fortăreață care așteaptă să îi descifrați misterele este Ram, situată în satul omonim, așezat între Kostolac și Veliko Gradište. Trecutul acestei cetăți se leagă de romani, slavi și turci. Amplasamentul a fost locuit încă în preistorie și se presupune că după venirea romanilor ar fi fost inclus în sistemul de apărare a granițelor imperiului și că slavii ar fi înființat aici o localitate.

Una dintre legende spune că cetatea a fost înființată de Remus, fratele lui Romulus, pentru că și-a dorit ca un oraș să-i poarte numele. Căutând un loc unde ar fi putut să ridice orașul, a văzut de pe Dunăre un deal cu flori și a mai avut nicio dilemă. Potrivit unei alte legende, slavii, după ce au sosit în aceste spații, au ridicat aci un locaș de cult păgân (,,hram”), al cărui nume îl poartă localitatea astăzi. A treia legendă se leagă de numele sultanului Baiazit II, care în timpul luptelor cu maghiarii a cerut ca pe dealul deasupra Dunării să îi fie întins un ,,ihram”, adică un ,,chilim”, după care a dat ordin ca în același loc să fie ridicată cetatea Ihram. Se crede că Baiazit II ar fi pus singur pietrele pe marginile viitoarei cetăți, motiv pentru care fortificația are forma unui pentagon, devenind astfel una dintre primele forticații bastionare. Și dacă cetatea și-a atins perioada de glorie în secolele XVIII și XIX, când a funcționat ca punct de servicii vamale (Ram fiind pe atunci o localitate importantă, lucru atestat de faptul că a avut propria stemă), astăzi fortificația este un loc păsărit

Marina ANCAIŢAN

Articolul integral îl citiţi în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 24 din 24 iunie 2017