Din suma totală de consum personal, cetățenii Serbiei cheltuie 34,5 la sută pe mâncare și băuturi nealcoolice. În UE cifrele ajung abia la 12,2 la sută.

Europenii cheltuie cel mai mulți bani (chiar un sfert) pe locuință, gaz, curent și apă. La acest capitol, în Serbia se consumă 17,1 la sută, arată datele pentru anul trecut ale Fondului Republican de Statistică. Conform acelorași date, la noi în țară o gospodărie a cheltuit pe lună 62.275 dinari.

În 2017, după datele Fondului Republican de Statistică, cetățenii au mai cheltuit bani din bugetul personal și pentru transport (8,9 la sută), îmbrăcăminte și încălțăminte, dar și pe comunicare (5,3 la sută), recreație și cultură (5,2 la sută), băuturi alcoolice și tutun (4,7 la sută), potrivit cotidianului ,,Danas”.

În țările din UE, potrivit datelor pentru anul 2016 ale Institutului European de Statistică Eurostat, chiar 24,5 la sută din bugetul personal al unei gospodării le-au constituit cheltuielile cu locuința, curentul, gazul și apa. Europenii au cheltuit 12,9 la sută pentru transport, 12,2 pentru hrană și băuturi nealcoolice. Pentru diferite obiecte și servicii în UE s-au cheltuit 11,5 la sută, pe restaurante și hoteluri 8,6 la sută.

Europenii au alocat 8,5 la sută pentru recreație și cultură, 5,5 la sută pentru mobilă, 4,6 pentru îmbrăcăminte și încălțăminte și 3,9 la sută pentru băuturi alcoolice și sănătate. Europenii au cheltuit cei mai puțin bani pe comunicare (2,5 la sută) și educație (1,2 la sută).