ciripit
De-a lungul istoriei, în Balcanii de Vest ciripitul  a avut valenţe deosebite.

S-a spus că ar ciripi cei anchetaţi de oamenii legii atunci când  îşi trădează colegii de breaslă, care i-au ajutat sau au fost parteneri la realizarea unor acţiuni care nu se supun cadrului legal. S-a mai spus că ar fi ciripit  cei care au vorbit prea mult, cel mai frecvent împotriva regimului. În cele din urmă, mulţi astfel de ,,ciripitori” au ajuns în arest, ciripiturile lor fiind considerate de regimurile comuniste nu un atac asupra unor principii,  ci, mai degrabă, asupra statului.

Oricum ar fi fost situaţia politică și libertatea de exprimare și oricare ar fi fost drepturile omului, de obicei s-a ştiut cine, unde, când şi cât poate ciripi şi care sunt consecinţele dacă nu respectă regulile ciripitului. În zilele noastre poate ciripi oricine, oricând, oriunde şi orice fără să îi pese de ceva. Pentru ca ciripitul să fie şi mai simplu, a apărut şi faimoasa reţea de socializare Twitter, pe care cei care intră pot posta „tweeturi”. Poate că este un cuvânt nou, dar care, tradus în limba română,  îşi păstrează  valenţele semantice. Twitter este ciripitorul,  iar tweetul este ciripirea.

Acolo unde libertatea de exprimare în mijloacele de informare suferă, această reţea de socializare, prin ciripirile ei, reprezintă un mijloc de informare mulțumitor. Nu se poate spune că pe Twitter nu apar prostii, chiar într-o măsură mai mare decât în ziare şi alte mijloace de informare. Oferta  autorilor de ciripiri este atât de mare,  încât fiecare îşi poate alege liber ciripirile la care se abonează.

     Mircea Lelea

Articolul integral îl puteţi citi în numărul 39 al săptămânalului din 29 septembrie 2018