Pe timpuri, când ”Libertatea” era tipărită la focul continuu al tipografiei cu plumb, în întreaga activitate în derularea ”ieșirii” ziarului de sub teascul secularei mașini menită tipăritului, se înțelege că erau și clipe de suspans, respectiv când şi când de amuzament, deoarece ziaristul de serviciu era angajat la maximum, atât în partea unde calculatoarele primitive de primă generație introduceau manuscrisele, cât mai des la scanarea fotografiilor.

Prin simplul fapt că aici se aduneau fotografii cu sutele, de fel și chip, pentru comemorări, politicieni sau de altă factură, cel mai des femeile care lucrau acolo erau îngropate în muntele de felurite imagini.

Cu o ocazie am scris despre un cunoscut crescător de armăsari. Interlocutorul mi-a oferit și o fotografie cu acesta și cu cel mai frumos armăsar din prețiosul album de familie. Numai că întâmplarea a făcut ca poza cu pricina, în momentul montării articolelor ieșite de la calculator, să nu mai poată fi găsită nici în ruptul capului. Probabil fiind luată din greșeală de alți colegi de breaslă. Și așa, n-aveai ce face, trebuia să fie semnat textul la 12, și nici urmă de cal! Asta a fost.

Ionel MIAT

Articolul îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea” din 7 iulie 2018