În coordonare cu Ministerul Sănătăţii, Ministerul Agriculturii şi Protecţiei Mediului Ambiant a format Consiliul de specialitate pentru estimarea riscului în domeniul siguranţei hranei, care este alcătuit din 15 memebri din diverse domenii.

Consiliul de specialitate pentru estimarea riscului în domeniul siguranţei hranei va decide, între altele, despre comercializarea organismelor genetic modificate din Serbia. Membrii permanenţi ai Consiliului cu drept de vot sunt, între alţii, Nenad Dolović, doctorant în ştiinţe biotehnice, Ivan Stanković, profesor la Facultatea de Farmacologie, dr. Vesna Pantić Palibrk, specialistă în igienă, prof. dr. Nedeljko Karabesil, doctorant în medicină veterniară, Vesna Đorđević, doctor în ştiinţe biotehnice, dr. Gudelj Rakić, doctor în ştiinţe medicale, şi prof. Igor Jajić, profesor la Facultatea de Agricultură.
Ministerul Agriculturii şi Protecţiei Mediului Ambiant doreşte ca ultimul cuvânt despre comercializarea organismelor genetic modificate să aibă ştiinţa, aşa cum a anunţat nu de mult Branislav Nedimović, ministrul Agriculturii. Unul din membrii Consiliului, Goran Papović (de la Asociaţia Consumatorilor), a explicat că rolului lui este consultativ şi va tinde să aducă de pe teren informaţii detaliate care pot fi de folos pentru experţi.
Când este vorba despre organismele genetic modificate, atunci când se va decide, voi cere ca în lege să se introducă soluţia să se permită comercilizarea doar a acelor alimente pentru care există dovezi că nu sunt dăunătoare, a spus dânsul.

Articol integral în săptămânalul ”Libertatea” din 20 mai 2017