Reflecţii

CONCURS

CONCURS

Conform hotărârii de la şedinţa telefonică ce a avut loc pe data de 21.10.2022, începând cu ora 11.00, Consiliul Administrativ al Festivalului de Folclor şi Muzică Românească din Voivodina-Republica Serbia, anunţă:

Pentru stabilirea organizatorului ediţiei din anul 2023 a Festivalului de Folclor şi Muzică Românească din Voivodina-Republica Serbia

Concursul pentru stabilirea organizatorului ediţiei din anul 2023 a Festivalului de Folclor şi Muzică românească din Voivodina este deschis din 24 octombrie până pe data de 04 noiembrie 2022.

Societăţiile cultural-artistice, căminele culturale şi alte organizaţii sau instituţii de cultură, respectiv persoanele juridice care îndeplinesc condiţiile necesare şi sunt interesate să fie organizatorul festivalului, trebuie să înainteze cererea de potenţial organizator şi alte documente necesare.

Potenţialii organizatori, în cererea de înscriere, trebuie să justifice titlul de candidat potenţial şi să prezinte

informaţii-dovezi că pot fi organizatori:

a) Factorul uman
• Disponibilitatea fizică a organizatorilor – Hotărârea instituţiei care doreşte să fie organizator – ceea ce denotă pregătirea amatorilor culturali şi a locuitorilor din sat să participe activ la organizarea festivalului;
• Experienţele de până în prezent la organizarea festivalului sau a altor manifestări (culturale) similare.

b) Condiţiile tehnice
• Dacă există sau se va construi scena de vară pentru spectacole în aer liber şi încăperile pentru spectacole în sală, în caz de timp nefavorabil;
• Încăperi pentru manifestări adiacente;
• Încăperi pentru mass-media etc.

c) Sprijinul financiar
• Să anexeze Hotărârea autorităților competente ale instituţiei – candidat, respectiv a Comunităţii Locale, că există pregătirea de a se accepta şi sprijini financiar organizarea festivalului.

d) Momente speciale
• Existenţa unor împrejurări speciale de a fi organizator;
• Periodicitatea organizării până în prezent a festivalului;
• Marcarea unor jubilee etc.

Candidaţii care îndeplinesc condiţiile şi sunt interesaţi să fie organizatorul festivalului trebuie să înainteze cererea de potenţial organizator la următoarea adresă de e-mail: festivaluldefolclor@gmail.com
Consiliul Administrativ al Festivalului va analiza toate înscrierile la Concurs şi va adopta hotărâri principiale şi nepărtinitoare, care vor contribui la animarea vieţii noastre culturale şi la păstrarea bogăţiei patrimoniului cultural al românilor de pe aceste meleaguri.

Preşedintele Consiliului Administrativ al Festivalului
Viorel Bălăgean