Cultura română „mai înaltă decât Carpaţii

În Anul Centenarului, la mijlocul lunii iunie, într-o zi cu încărcătură spirituală deosebită, a avut loc, în Aula Academiei Române, Filiala Timișoara, prima ediție a Congresului Internațional al Culturii Române, cu tema ,,Unitatea limbii și culturii române”.

Această manifestare de înaltă ținută științifică și culturală este inițiată de Academia Română, Filiala Timișoara, Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu” în colaborare cu Consiliul Județean Timiș, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” din Alba Iulia, Societatea Enciclopedică a Banatului, Consiliul Local și Primăria Comunei Giroc, având ca parteneri: Mitropolia Banatului, Universitatea Politehnica din Timișoara, Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina (Serbia), Consulatul General al României la Gyula (Ungaria), Arhivele Naționale – Serviciul Județean Timiș, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Asociația Română de Istorie a Presei.

Ședința inaugurală a fost deschisă de acad. Păun Ion Otiman, președintele Filialei din Timișoara a Academiei Române, care a afirmat: „Congresul nostru cu tema ,,Unitatea limbii și culturii române” are loc în anul Centenar al Marii Uniri, unire mare nu numai din punct de vedere politic și juridic, ci mare și ca arie de cuprindere în cultura română. Aceasta este motivul pentru care mi-am propus să prezint, succint, în deschiderea Congresului, cu ce a contribuit până acum Banatul la edificarea și diversificarea culturii naționale și, evident, și câteva gânduri privind aportul Banatului la unitatea culturală românească, iar, în final, unele puncte de vedere cu referire la problemele care preocupă societatea românească de azi, (atât de frământată și fracturată), asupra cărora Academia Română poate și trebuie să se aplece. Accentuez asupra acestor aspecte, deoarece nu de puține ori am observat o anumită tendință centralizatoare, de centralizarea și «dirijare» a fenomenului cultural, care se manifestă, în unele cazuri și structuri, și în Academia Română. În opinia mea, noi, cei din Banat, cei din această parte importantă de țară, avem datoria sacră să studiem, să promovăm și, de ce nu, să creăm cultura provinciei noastre – Banatul –, deci cultura oamenilor care ne-au generat și în sânul cărora ne aflăm, bineînțeles toate aceste aspecte privite în context românesc, deci național, dar și internațional”.

Invitatul de seamă și președintele de onoare al acestei prime ediții a Congresului a fost acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, care a susținut conferința ,,Cultura română și dimensiunea sa istorică în Banatul Medieval”, amintind totodată și de marele poet național, Mihai Eminescu și însemnătatea sa în cadrul istoriei și culturii naționale: „Trăim un timp care se grăbeşte. Mutaţiile din lumea de azi, de la cele politice, sociale şi până la cele culturale, educaţionale, aduc noi provocări. În acest context, trebuie să ne întrebăm, în primul rând, ce rost mai are cultura azi, dacă aceasta îşi mai are înțelesurile de odinioară și cum răspunde întrebării dacă, pe fondul unei deschideri europene, caracterul naţional, individual al unui popor, al unei comunităţi mai are aceeaşi interpretare.

S-au dat, de-a lungul timpului, numeroase definiţii ale culturii, fără să se cadă de acord asupra uneia general acceptate. Sub aspect etimologic, cuvântul cultură este latinesc. Verbul latin colo, -ere, colui, cultum are accepţiuni destul de variate: a cultiva (pământul), a locui, a împodobi, a îngriji, a ocroti, a îndrăgi, a-i cinsti pe zei etc. Cultura spirituală (intelectuală) de grup, însă, este un concept mai bine circumscris şi acesta se referă, cred, la ansamblul manifestărilor spirituale ale unei comunităţi, concretizate în creaţii şi realizate, de regulă, în instituţii. Cultura aceasta spirituală s-a făurit de-a lungul istoriei şi se făureşte şi acum, sub ochii noştri. Ea este, prin urmare, o moştenire, transmisă deopotrivă prin memoria individuală şi prin memoria colectivă, dezvoltată mereu. Nimeni nu poate elabora o creaţie spirituală – oricât talent ar avea – dacă nu este depozitarul acestei moşteniri, dacă nu a asimilat valorile culturale anterioare, dacă nu are o anumită forma mentis alcătuită prin educaţie, transmisă dinspre trecut. Dar nu este menirea mea aici să vorbesc despre cultura individuală, ci despre cultura acelei comunităţi umane care se cheamă naţiune şi, în primul rând, despre cultura naţională românească. Această cultură a românilor ca naţiune nu are niciun înţeles fără componenta sa istorică, iar lipsirea ei de dimensiune istorică este un act iresponsabil”.

 

CS, dr. Viviana MILIVOIEVICI

Academia Română, Filiala Timișoara

Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu”

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul Libertatea, nr. 27 din 7 iulie 2018