Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a vorbit săptămâna trecută la telefon cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Acesta a fost primul contact oficial al celor doi lideri.

După cum s-a anunţat, principalele teme ale convorbirii au fost situaţia din Siria, cea din Ucraina, programul nuclear al Iranului şi situaţia din peninsula Coreea. S-a mai anunţat că Trump şi Putin s-au pronunţat în favoarea unor acţiuni coordonate ale Rusiei şi SUA pentru a se obţine victoria în lupta împotriva aşa-zisului Stat Islamic.

Convorbirea liderilor celor mai puternice state ale lumii din aspect politic, a fost apreciată pozitiv şi se consideră că  inspiră optimism. De asemenea, trebuie spus că se vor face pregătiri pentru o întâlnire a preşedinţilor Statelor Unite şi Rusiei.

Trump a discutat la telefon şi cu cancelarul german Angela Merkel, cu preşedintele Franţei Francois Hollande, precum şi cu premierii Japoniei şi Australiei. Trump a acceptat invitaţia Angelei Merkel de a participa la Summitul G20, în iulie a.c., care va avea loc la Hamburg. Trump şi Merkel au căzut de acord în legătură cu însemnătatea fundamentală a NATO, precum şi ca toate ţările membre ale Alianţei să achite neapărat sumele ce le revin pentru securitatea colectivă.

În discuţia telefonică avută  cu preşedintele american, preşedintele francez Hollande a spus că sancţiunile impuse Rusiei pot fi înlăturate abia atunci când vor fi aplicate acordurile de la Minsk referitoare la criza ucraineană. În comunicatul trimis din Paris se subliniază că Hollande i-a spus lui Trump că nu poate fi sustenabilă şi nici credibilă o soluţie referitoare la Siria fără prezenţa ONU, precum şi că NATO este absolut necesar.

Florin URSULESCU

Articolul integral în săptămânalul Libertatea nr. 5 din 4 februarie 2017