Lăsaţi copii să vină la mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia lui Dumnezeu”. Aceasta este una din afirmaţiile cele mai cunoscute ale Mântuitorului Iisus Hristos despre familia creştină, dar mai ales despre venirea pe lume a nou-născuţilor, pe care Domnul nostru o aseamănă cu însăşi Împărăţia lui Dumnezeu. De această parabolă evanghelică ne-am convins cum am păşit în casa modestă, dar arătoasă, a familiei Radlovacichi din Torac.

 

Familia Radlovacichi din Torac este una mixtă, aşa cum a fost şi cea a lui Branislav, capul acestei tinerei familii. Este o formă de căsnicie tot mai des întâlnită în satul de pe Bega. Odinioară, familiile ,,era musai” să fie pur româneşti. Cuvântul multietnicitate a fost aproape necunoscut.

Branislav, zis Bane de prieteni şi de cunoscuţi, s-a născut în anul 1973 din părinţii Ioţa (1941), mecanic auto şi Veronica, vânzătoare, născută în anul 1953 în familia Negru. În ciuda faptului că mai întâi a învăţat limba sârbă, interlocutorul nostru spune că în clasele I-VIII a frecventat cursurile în limba română la şcoala Generală „Petru Albu” din localitatea care pe atunci a purtat numele dat după Lupta de Eliberare Naţională, Begheiţi. I-a avut profesori pe foştii dascăli torăceni Emilia Frişcan, Stela Ghereu, Felicia Petrovici… Bane spune că dintre secţiile şcolare, cel mai mult i-a plăcut folclorul pe care l-a practicat pe tot parcursul şcolarizării. L-a avut coregraf pe regretatul mare dansator Viorel Petrovici – Fiu. Interlocutorul nostru a participat cu această secţie la mai toate serbările şcolare, dar mai ales la concursurile comunale ale dansatorilor.

Bane a continuat studiile medii la şcoala de mecanici (mecanizare agricolă) la Zrenianin. A mai făcut şi un curs de mecanic auto. Aşa cum de obicei se întâmplă în viaţa cea de toate zilele, destinul de nenumărate ori ne joacă feste, iar pregătirea şcolară pe parcusul vieţii numai este compatibilă cu pregătirea şcolară pe care am urmato în anii tinereţii.

O viaţă petrecută pe şantierele din Europa

Gazda noastră, Branislav Radlovachi, afirmă că cel mai mult a îndrăgit meseria de zidar care i-a dat posibilitatea să lucreze în mai multe părţi ale fostei Iugoslavii, dar şi în alte ţări europene. A fost ofertat de către diferite firme de construcţii din fosta Germanie de Răsărit, dar şi în ,,Deutschlandul” reunificat, după căderea Marelui Zid al Berlinului pe care a avut ocazia să-l vadă. Au urmat Austria, Franţa şi alte ţări. Anul trecut am avut o surpriză plăcută: când l-am sunat pe mobil, Bane, dragul meu prieten, mi-a răspuns la repezeală: ,,Închige telefonul, io mi-s ungeva în Rusia!…” ştiam că venise la Torac, dar nu am mai contactat cu el telefonic. Între timp, Bane şi-a găsit în Serbia o firmă de construcţii, prin intermediul căreia a plecat pentru o perioadă în fosta Uniune Sovietică. Mi-a spus că în general a lucrat la construcţii edilitare, o muncă în şantier foarte pretenţioasă, la înălţimi pe care şi le doresc chiar şi de alpiniştii. Bane adaugă faptul că urci pe schelă la ora şapte dimineaţa şi nu şti când vei coborî, fiind vorba despre o oră foarte târzie a zilei.

Branislav ne-a mai povestit că a avut fericita ocazie ca în timpul stagiul militar să vadă toată Iugoslavia, de la muntele Triglav în Slovenia până la râul Vardar în Macedonia. Îşi aminteşte cu drag de Skopski Petrovac, Valjevo, Belgrad etc. Aceasta s-a întâmpat datorită faptului că stagiul militar a durat 15 luni, în mai multe etape, vreme de 4 ani. Este un lucru foarte interesant, mai ales pentru tineretul mileniului trei care nu ştie ce înseamnă să petreci o zi cu arma în mână.

În vremurile bune, când ,,Progresul” avea încă o echipă de aur, Bane a jucat fotbal pe postul de fundaş. Îi plac şi câinii, cei mai buni prieteni ai omului. În acest moment are un rottweiler pe care îl ţine într-o cuşcă de fier, de parcă ar fi leu sau tigru. Pe locul doi este muzica populară sârbească nou-compusă, pe care, din păcate, nu o poate asculta niciodată în maşină fiindcă fiul său Nemanja schimbă cd-ul cu muzică turbo folk foarte gălăgioasă.

Prima videotecă la Torac

Veronica Negru, după ce s-a pensionat, a deschis prima videotecă din Torac şi le-a pus torăcenilor la dispoziţie aproape 1.000 de filme de diferite genuri. Aceasta s-a întâmplat la sfârşitul anilor ’70, când la Zrenianin au fost avea numai câteva videoteci.

Videoteca din Torac a funcţionat neîntrerupt aproape patru decenii.

Bunica lui Bane, veşnica bucătăreasă a şcolii

Bunica maternă a lui Bane, Tita, se apropie de 90 de ani, o vârstă venerabilă. Este cea mai cunoscută bucătăreasă a tuturor timpurilor la fostul Liceu ,,Petru Albu” din Toracu-Mic. A lucrat la şcoală până la pensie, zilnic în compania a doi elevi care de regulă erau de serviciu la bucătăria şcolară – purtând mai întotdeauna şorţuri albe. Tita a avut-o în calitate de ,,colaboratoare” pe bucătăreasa Andriana, care, din păcate, nu este mai printre noi. Sute de elevi torăceni îşi amintesc de Tita, bucătăreasă îndrăgită. Pe această cale îi adresăm un călduros La mulţi ani.

Ionel MIAT

Articolul integral îl puteţi citi în numărul 20 din 19 mai 2018