Cunoașterea de sine apare atunci când conștietizezi că ai obosit să „rătăcești” prin viața ta și să-ți croiești prezentul și viitorul prin prisma trecutului. De unde pornim? De la dorința de a ne conduce viața și a nu ne mai lăsa conduși de circumstanțele ei. Unde vom ajunge? Într-un punct în care vom putea alege, fiecare pentru el însuși, și vom avansa către o viață mai armonioasă, mai împlinită și senină. Pe drumul nostru fiecare își caută împlinirea, neștiutori fiind, vrem să o găsim într-un spațiu bine definit și nesigur, în exterior. Nu putem separa ideea de „eu” de lumea în care trăim pentru că noi suntem ceea ce suntem în lume, de aceea nu trebuie să uităm de noi exilandu-ne în exterior. Doar aflând cine suntem putem afla cine vrem să fim, sau cum trebuie sa fim. Imaginea personală pe care o avem despre noi apare din convingerile pe care le avem despre noi înșine. În momentul în care ne formăm o idee despre noi, ea intră în mintea noastră ca fiind adevărată și acționăm conform ei. Imaginea pe care o avem poate să nu fie una tocmai bună, dar tocmai acesta este scopul cunoașterii de sine. Toate acțiunile și sentimentele noastre sunt în conformitate cu imaginea pe care o avem despre noi. Ne vom comporta așa cum credem că suntem. A te cunoaște nu înseamnă să te subestimezi, ci să te accepți așa cum ești și să îți dorești schimbarea. Lupta se dă între a te accepta sau a nega adevărul pe care l-ai văzut în sufletul tău. Ce se întâmplă dacă concepția despre sine este una eronată?  Dacă nu ne cunoaștem în adevărul nostru, nu putem avea liniște, nu putem trăi sentimentul împlinirii spirituale. Sf. Isac Sirul ne învață „Cine s-a învrednicit a se vedea pe sine însuși este mai bun decât cel ce s-a învrednicit a vedea îngerii”. Puterea credinței ne poate transforma din oameni bolnavi în oameni sănătoși, din oameni săraci în oameni bogați, doar prin puterea credinței.

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea” din 27 octombrie 2018.