Premiații de la ediția precedentă a „Cupei Libertății” la șah

 

Premiații de la ediția precedentă a „Cupei Libertății” la șah
Premiații de la ediția precedentă a „Cupei Libertății” la șah

Prima ședință din acest an pe tema Jocurilor Sportive Sătești „Cupa Libertății”, destinată întrecerilor la șah, a avut loc vinerea trecută, 9 martie, la Casa de Presă și Editură „Libertatea” din Panciova.
La ședință s-au întâlnit reprezentanții echipelor participante cu persoanele responsabile de la C.P.E. „Libertatea”. La prima întrunire din acest an au fost prezenți Pau Voina (Râtișor), Pavel Popovici și Constantin Pancaricean (Sărcia), George Jivcu și Cristian Biberia (Petrovasâla).
Planul ședinței a cuprins următoarele puncte: stabilirea datei la care va avea loc finala și centrul în care se va desfășura, clarificarea regulamentului de joc, numirea arbitrilor și definirea numărului de echipe participante.
Șahiștii din Sărcia vor organiza ediția din acest an. Data care a fost stabilită la ședință este 14 aprilie (sâmbătă). Echipele se vor întâlni la ora 9, la sala parohială.
Regulamentului de joc a rămas neschimbat față de ediția precedentă. Timpul de gândire este 30 de minute pentru fiecare jucător. Echipele trebuie să fie compuse din cel mult patru jucători. Completele de joc le asigură echipele participante. După toate probabilitățile, arbitru va fi Petar Racić. O localitate poate participa cu două sau mai multe echipe, însă o singură formația intră în lupta pentru trofeu.
Până acum și-au confirmat participarea echipele din Sărcia, Petrovasâla, Râtișor, Alibunar, Sân-Mihai, Torac, Vlaicovăț și Satu-Nou. Este incertă prezența șahiștilor din Uzdin, Grebenaț, Mărghita… Organizatorii și C.P.E „Libertatea” fac un apel către echipe să își confirme participarea cel târziu până pe data de 11 aprilie.

Liviu BULIC

Articolul îl puteți citi integral în săptămânalul „Libertatea”, nr. 11 din 17 martie 2018