În satul de pe Bega, sportul se bucură de eforturi susținute de peste un secol. La începutul secolului XX, copiii torăcenilor au fost înnebuniți după alergat și lovirea mingilor pe care la început croitoresele le-au confecționat din peticele materialelor de haine.

Astăzi, după mai bine de o sută de ani de la nemaivăzuta ,,mare nebunie a fotbalului”, cum au numit-o localnicii, lucrurile au atins o altă extremă la care moșii și strămoșii torăcenilor nici nu visau. Vorbim despre artele marțiale, precum karate și box și despre break dance. Pe acesta din urmă, o disciplină căreia îi sunt caracteristice acrobațiile, îl practică marele entuziast David Lazi din Toracul milenar.

Acest tânăr s-a născut în anul 2002, chiar la începutul mileniului III. Iată de unde provine pasiunea lui pentru break dance, pe care îl practică de aprope un deceniu.

Îl lăsăm pe acest brav sportiv torăcean să descrie el însuși drumul anevoios pe care l-a parcurs până la lauri și medalia de aur.

  • Nu break dance-ul, la care țin atât de mult încât nu vă pot descrie, a fost opțiunea mea, ci alte sporturi pe care le-am practicat pe când am fost elev la școala ,,Sveti Sava” din Jitiște. Ca și oricare copil dornic de joacă, la început am fost înnebunit după fotbal, dar după scurtă vreme a început să mă intereseze înotul și mi-am început antrenamentele la Zrenianin.

  • Ulterior am practicat karate la clubul din Jitiște, pentru ca într-un sfârșit, pe când am făcut armata care la acea vreme a fost obligatorie, să joc baschet și să mă antrenez, împreună cu camarazii de cazarmă. Aproape trei ani m-am antrenat la clubul de înot ,,Proleter” din Zrenianin. Sunt înotător bun, așa că la același club am încercat să joc și polo pe apă.

Dansul cu acrobații al negrilor americani m-a fascinat

Pe când am avut 8 ani, am renunțat la toate sporturile pe care le-am practicat în copilărie. Am început cu totul altceva. Am urmărit filme documentare și artistice în care negrii americani practică dansul modern acrobatic, numit break dance. Mi-am zis că îl voi practica și eu dacă voi munci cu puteri supraomenești. Break dance-ul, specific marilor orașe din America, este practicat în spații neconvenționale și este ridicat la rang de sport internațional.

Pe când am avut opt ani, a apărut gândul care mă neliniștea. Am devenit membru al cunoscutului centru de dans clasic ,,Falcon” din Zrenianin, în original ,,Zrenjaninski plesni centar”. Aceștia au fost primii mei pași în lumea dansului, care câțiva ani mai târziu m-au dus pe marile ringuri din lume. La vremea aceea am avut-o coreografă pe cunoscuta dansatoare Jelena Kovacev. Ea m-a ajutat să îmi perfecționez stil de dans. Am început să practic break dance pe când am fost în clasa a șaptea.

M-am născut pentru magia dansului

Primii pași în lumea dansului modern i-am făcut la vârsta de opt ani. Deși nu a fost simplu, m-a ajutat faptul că m-am născut pentru magia dansului acrobatic. Aproape seară de seară, câte două sau trei ore, am exersat mișcările și săriturile în ritmul muzicii. Sunt adevărate acrobații, pe care le-ați putut vedea doar la campionatele mondiale de gimnastică sau în arenele marilor circuri internaționale.

Încununat cu medalia de aur la Openul Internațional de la Praga în 2015

Am început să particip la întreceri încă din primii ani în care am practicat break dance-ul. La concursurile internaționale mari, mai ales la în orașul italian Rimini, am cucerit de fiecare dată locul al doilea. Medalia de aur a venit la Praga. Au urmat alte succese și aproape de fiecare primul loc la Roma, Amsterdam și Viena. Am participat și la concursurile de la Belgrad și Vârșeț. Ultima medalie de aur am cucerit-o anul acesta pe data de 15 mai, în localitatea Zanse Shane din Olanda.

Ionel MIAT

Articolul integral îl puteţi citi în numărul 25 din 23 iunie 2018