În numerele apărute în anul 1996,  revista de literatură, artă şi cultură „Lumina”, a publicat diverse opinii încercând să alcătuiască o sociologie culturală a evenimentului şi să faciliteze sintetizarea faptelor relevante despre Cercul Literar ,,Lumina”.
La rubrica „Evocări, amintiri, mărturisiri”, scriitorul Traian Doban  scrie cum a luat naştere cercul literar şi subliniază că aceasta este „cea mai preţioasă instituţie culturală şi artistică a minorităţii române din Banatul iugoslav, ale cărei rezultate pot fi apreciate la adevărata lor valoare de abia acum (…). Pe deplin fericiţi, cei prezenţi au fost stăpâniţi de o satisfacţie sufletească, fiind convinşi că au fost martorii unui eveniment epocal”.
Pentru că cerchiştii au intrat deja în memoria şi istoria noastră literară, vom invoca aici şi opinia unui reprezentant al generaţiilor ulterioare.
În lucrarea sa „Cercul literar „Lumina” şi formele specifice ale unui concept literar”, Slavco Almăjan consideră că: „Cercul Literar ,,Lumina” a asigurat bazele concrete ale unei reviste literare şi a unui climat literar specific. Coşteiul,  ca gazdă a  evenimentului, se înscrie în istoria noastră literară spontan şi inevitabil. Putem spune că Cercul Literar ,,Lumina” s-a născut la sat, parafrazându-l pe Blaga care ne avertizase în spaţiul mioritic că veşnicia s-a născut la sat.
Cerchiştii aveau un program literar şi ideile lor erau în 1946 expuse public pe linia Coştei-Vârşeţ-Belgrad-Satu Nou. Există faza vârşeţeană şi faza belgrădeană a cerchiştilor” (Slavco Almăjan, Cercul literar „Lumina” şi formele specifice ale unui concept literar, „Lumina”, A. XLIX, Nr. 4/1996, p. 3-4). Zece ani mai târziu,  în lucrarea prezentată la colocviul dedicat împlinirii a 60 de ani de la apariţia suplimentului „Libertatea literară” (Panciova, 27 mai 2006), referitor la acelaşi fenomen, în lucrarea ,,Gestul de adoraţie al unei mişcări literare supuse atracţiei şi introspecţiei”, Slavco Almăjan va adăuga:
– Istoria literară, în devenire, avusese nevoie de evenimente fără întârziere vremelnică, de rezultate predimensionate, de iluzii şi de idealuri. Se credea, la vremea aceea, că este posibilă redefinirea deconstrucţiei trecutului prin preamărirea unei realităţi conceptualizate şi ideologic determinate. În vârtejul extazului mecanic au fost aruncaţi şi scriitorii din Voivodina. Aceşti mici corifei, fără greutate şi fără gravitaţie artistică, la ora aceea, nu avuseseră forţa necesară de a exprima aspectul multiplicativ şi dezonorant al istoriei. Menirea lor era mai mult una pedagogică; era aplicată o pedagogie imitativă, preluată din matricea politică a timpului. Această mişcare literară era mulţumită cu prioritatea exclamaţiei, cu simplitatea tematizată, cu profanul aflat sub cer liber. Sigur că sub umbrela ideologică, literatura timpului era predestinată intereselor colective. De aceea şezătorile cu ecou erau la Coştei, Vârşeţ, Satu-Nou, acolo unde această idee era mai articulată.
Cei din jurul mişcării literare doriseră să animeze şi să emancipeze poporul cu un proiect de o usturătoare naivitate: credeau că lucrurile se pot schmimba peste noapte. Era de fapt o încercare de educaţie-fulger, activă, îndreptată spre prosperitate. Astăzi, această mişcare literară, de un entuziasm oarecum credul şi dulceag condimentat, este periclitată de umbra uitării, care se întinde rapid peste anumite zone dilematice ale secolului XX. De aceea, vom spune că nu ne rămâne decât să-i asigurăm un loc meritoriu istorico-literar. În felul acesta, începuturile noastre literare autentice şi autonome, vor fi sensibilizarea, iar trecutul mai uşor de înţeles, în timp ce gestul de adoraţie al unei mişcări literare, ce ţine de spaţiul nostru geopolitic, va fi supus cu atenţie atracţiei şi introspecţiei.
Închei amintind că la scurt timp după această urcare pe treptele rulante ale unui moment în desfăşurare, în 1947, ideea a fost ridicată spontan la un nivel mai înalt. S-a întâmplat un lucru care a demonstrat că „noul nu există decât în noih, cum ar fi spus Cioran. A apărut prima publicaţie de eficacitate şi existenţă lăuntrică a Editurii ,,Libertateah,  revista de artă şi literatură „Luminah („Luminah, A. LIX, Seria nouă, nr. 1/2006, p.15-16).
Ioan BABA

Articolul integral în săptămânalul Libertatea nr. 5 din 4 februarie 2017