Act al mândriei naţionale, presărat cu semne de exclamare


La mijlocul lunii septembrie se vor împlini trei ani de când în Monitorul Oficial al României OUG 37/2015 a fost publicată privind modificarea Legii Cetăţeniei Române, nr. 21/1991. Potrivit acestei modificări, a fost introdus, după art. 8, un articol 8 indice 1, potrivit căruia „Cetăţenia română se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetăţenie sau cetăţeanului străin care a contribuit în mod deosebit la protejarea şi promovarea culturii, civilizaţiei şi spiritualităţii româneşti, cu posibilitatea stabilirii domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate…
Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie (ANC) şi cele trei consulate ale României de pe teritoriul Republicii Serbia (Belgrad, Vârşeţ şi Zajećar) au început să primească dosarele celor interesaţi abia de pe la mijlocul anului 2016, motivaţia oficială fiind aceea că au aşteptat să obţină metodologia de lucru. De atunci şi până la începutul acestui an, numărul dosarelor depuse s-a înmulţit, iar scepticismul printre primii solicitanţi a crescut.

Totuşi, se pare că de data aceasta scepticii nu au avut dreptate. În ultimele câteva săptămâni, zeci de români din Serbia au depus jurământul, devenind astfel cetăţeni ai satului român. Criteriile după care se acordă cetăţenia sunt o altă poveste…
Am luat legătura cu câţiva dintre deţinătorii fericiţi ai măreţului statut de cetăţeni ai României şi le-am adresat aceeaşi întrebare: Cum vă simţiţi acum când aţi primit cetăţenia ?
Ionel Lazăr şi fiica sa Nela se numără printre noii cetăţeni ai României. Ionel este un cunoscut restaurator şi dulgher. Îl întâlnim frecvent în Biserica Ortodoxă Română din Satu-Nou, unde a realizat câteva lucrări deosebite. A restaurat altarul şi piese de mobilier de valoare patrimonială. La întrebarea pe care i-am adresat-o, am primit următorul răspuns:

– Simt că am urcat o treaptă. Mă simt preţuit de mama ţară, România. Este o ţară foarte bogată din aspect cultural şi duhovnicesc. Bisericile şi mănăstirile din România sunt minunate, iar noi, românii, suntem un popor foarte credincios. În atelierul meu ascult numai Radio România Actualităţi. Îmi place să ascult pildele lui Remus Rădulescu despre viaţa duhovnicească. Împreună cu fiica mea cea mică am depus actele în vederea obţinerii cetăţeniei române. Mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns până aici. Acum am şi mai multă voinţă de a-mi continua pelerinajele la mănăstirile din România. Acolo mă simt bine.

Barbu Deian din Satu-Nou şi sora lui Diana au avut şi ei onoarea de a depune jurământul în faţa diplomaţiei române din Serbia, devenind cetăţeni ai României. Motivul lor a fost angajarea în ţările Uniunii Europene, pentru că, aşa cum afirmă cei doi, în Serbia nu îşi pot găsi serviciu adecvat. După momentul solemn din data de 11 mai, când au depus jurământul la Ambasada României de la Belgrad, Deian şi Diana Barbu se declară fericiţi.

Ionel Mălaimare a avut motivele lui pentru care a cerut cetăţenia României.
-Am aşteptat acest moment foarte mult timp. În sectorul de stat sunt angajaţi din ce în ce mai puţini români. Acest lucru este valabil şi în cazul altor minorităţi de aici. Eu am fost angajat la Primăria din Panciova. În 1992, a început procesul de ,,eliberare” de minoritari, iar eu am rămas fără post în anul 1994. Nu mi-ar fi părut rău dacă postul s-ar fi stins. În locul meu a intrat o persoană venită din Croaţia. Din acel moment eu mi-am dorit să devin cetăţean român. Dorinţa mea s-a împlinit după 24 de ani. Acum mă simt şi cetăţean european.

Marina Mălaimare este fiica lui Ionel. Ea spune că şi-a dorit ,,să fie româncă şi pe hârtie”. ,,Am făcut studii de limbă română la Belgrad. Dintotdeuna am considerat că fac parte din cultura şi identitatea română. Acum sunt, oficial, cetăţean al statului român. Sunt parte dintr-un popor mare şi mândru de istoria lui”.

Valentin MIC
Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ”Libertatea”, nr. 22 din 2 iunie 2018