Puterea împărătească sau de conducere a fost dată Bisericii de Mântuitorul prin Sf. Apostoli, cu aceste cuvinte:

„Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă şi cel ce se leapădă de voi de Mine se leapădă” (Luca 10, 16) şi „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl şi Eu vă trimit pe voi” (Ioan 20, 21).

Biserica e alcătuită din obştea văzută a creştinilor, dar şi din toţi creştinii adormiţi în adevărata credinţă. Biserica este în primul rând un aşezământ şi o obşte văzută, pentru că Iisus Hristos, Care a întemeiat-o, S-a făcut trup, credinţa se mărturiseşte văzută, Sf. Taine sunt semne văzute, ierarhia bisericească e văzută, membrii Bisericii sunt văzuţi. ,,Fiţi atenţi la mine, pe care mă vedeţi”, strigă Biserica, după cum se exprimă un scriitor bisericesc.

Dar Biserica cuprinde nu numai pe creştinii vii, ci şi pe cei adormiţi în dreapta credinţă, cum ne încredinţează Sf. Apostol Pavel, când scrie evreilor: „V-aţi apropiat de muntele Sion şi de cetatea Dumnezeului Celui viu, de Ierusalimul cel ceresc şi de zeci de mii de îngeri, în adunare sărbătorească, şi de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri şi de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, şi de duhurile drepţilor celor desăvârşiţi şi de lisus, Mijlocitorul Noului Testament, şi de sângele stropirii, care grăieşte mai bine decât al lui Abel” (Evr. 12, 22-24).

Pe cea dintâi o numeşte Biserică luptătoare, iar pe cea de-a doua, Biserică biruitoare. Cea dintâi luptă încă împotriva păcatului, suferă prigoane, înfruntă răul sub toate formele şi se află pe drum, pe când cealaltă e biruitoare, a ajuns în patria ei şi membrii ei au căpătat premiul luptei: „cununile măririi” (II Tim. 4, 8; I Petru 5 , 4). Amândouă aceste Biserici alcătuiesc acelaşi Trup al lui Hristos. Ele sunt legate prin legătura iubirii; iar legătura iubirii se arată printr-un neîncetat schimb de bunuri duhovniceşti, de o parte şi de alta, adică rugăciunile celor vii pentru cei morţi şi mijlocirea celor adormiţi pentru cei ce sunt încă în această viaţă.

Membrii Bisericii de pe pământ sau „luptătoare” sunt toţi cei care s-au încorporat în Hristos, prin Botez, Mirungere şi Euharistie, mărturisind aceeaşi credinţă una şi întreagă a Bisericii, afară de eretici, de schismatici şi de lepădaţii de credinţă, care singuri s-au aşezat în afără Bisericii. Membrii Bisericii biruitoare sunt drepţii şi îngerii.

Unii au susţinut şi susţin în mod eronat că numai drepţii, nu şi păcătoşii, fac parte din Biserica luptătoare. Mântuitorul însă, printr-o seamă de pilde, ca aceea a neghinei (Matei 13, 24-39), a năvodului (Matei 13, 47-48), a ospăţului (Matei 22, 2-11), a celor zece fecioare (Matei 25, 113), a turmei în care sunt oi şi capre (Matei 25, 32) şi în parabola cu oaia cea rătăcită (Matei 18, 12), ne-a învăţat că şi păcătoşii fac parte din Biserică.

Mântuitorul arată chiar o grijă deosebită pentru cei păcătoşi: „N-au trebuinţă cei sănătoşi de doctor, ci cei bolnavi” (Matei 9, 12). Păcătoşii ocupă şi ei loc în Biserica Lui. Despărţirea drepţilor şi a păcătoşilor va avea loc la 2)udecata viitoare, când în împărăţia cea veşnică a lui Dumnezeu nu vor intra decât cei drepţi. Despre membrii Bisericii Mărturisirea lui Dositei zice: «Credem că membri ai Bisericii soborniceşti sunt toţi şi nu numai credincioşii, cei ce venerează adică, fără să se îndoiască, credinţa curată a Mântuitorului Hristos, aşa cum a fost învăţată de El, de Apostoli şi de Sf. Sinoade Ecumenice.

Aceştia sunt membri ai Bisericii, chiar dacă unii dintre ei ar fi vinovaţi de tot felul de păcate. Căci dacă n-ar fi membri ai Bisericii cei ce cred, dar vieţuiesc în păcate, nu ar fi judecaţi de Biserică. Fiind însă judecaţi de Biserică şi îndemnaţi la cainţă şi conduşi la calea poruncilor mântuitoare, sunt şi se recunosc membri ai Bisericii soborniceşti, chiar de ar fi pătaţi de păcate, numai din motivul că n-au căzut în disperare şi stăruie în credinţa sobornicească şi dreaptă.

Credem în Biserică pentru că ne uneşte cu Dumnezeu, pentru că în ea se află neîncetat Hristos şi Sf. Duh şi pentru că ea nu greşeşte, fiind infailibilă. Credem în ea şi pentru frumuseţea şi înălţimea scopurilor pe care ea le urmăreşte: acela de a ne pregăti pentru mântuire şi acela de a ne mijloci această mântuire. Viaţa Bisericii este, în întregime, o activitate încordată şi o luptă pentru mântuire, cum ne mărturisesc Sf. Scriptură şi Sf. Tradiţie: „Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi tinute”, ne spune Mântuitorul (Ioan 20, 22-23). Sf. Ciprian susţine că în afară de Biserică nu e mântuire şi că cine n-are Biserică de mamă nu poate avea pe Dumnezeu de tată.

Prot. Emanuel TĂPĂLAGĂ, Vicar eparhial

Articolul integral îl puteți citi în numărul 25 din 23 iunie 2018